Ciucă: Guvernul va sprijini în continuare mediul de afaceri pentru menţinerea unei dinamici corespunzătoare a economiei

Ciucă: Guvernul va sprijini în continuare mediul de afaceri pentru menţinerea unei dinamici corespunzătoare a economiei
Ciucă: Guvernul va sprijini în continuare mediul de afaceri pentru menţinerea unei dinamici corespunzătoare a economiei

Guvernul va sprijini în continuare mediul de afaceri cu soluţii care să asigure menţinerea unei dinamici 'corespunzătoare' a economiei româneşti, a declarat, marţi, prim-ministrul Nicolae Ciucă, la ceremonia de semnare a convenţiilor de garantare pentru noul program guvernamental IMM Invest, care a avut loc la Palatul Victoria.

'Este un eveniment cât se poate de binevenit, pentru că el marchează un parteneriat, (...) un eveniment cât se poate de onest între Guvern, între mediul de afaceri şi între bănci. Practic, nu dorim altceva decât să asigurăm, în continuare, antreprenorii din România că, la nivelul Guvernului şi la nivelul celorlalte instituţii ale statului, precum şi la nivelul sistemului bancar, căutăm soluţii astfel încât să putem să sprijinim mediul de afaceri şi să reuşim ca prin măsurile pe care le luăm împreună, prin dialogul susţinut pe care-l avem împreună cu mediul de afaceri, să asigurăm menţinerea unei dinamici corespunzătoare economiei româneşti. Am spus-o de fiecare dată, în situaţie de criză, o singură soluţie: investiţii, investiţii şi iarăşi investiţii', a afirmat Ciucă.

El a adăugat că Guvernul va continua să susţină mediul de afaceri, utilizând atât bugetul naţional, cât şi fondurile europene.

'Prin tot ceea ce am întreprins şi vom întreprinde în continuare, vom continua să susţinem mediul de afaceri şi, desigur, vom folosi toate resursele financiare la dispoziţie, atât cele de la bugetul de stat, cât şi cele care ne provin din fondurile europene. Trebuie să depăşim această situaţie, nu o putem face decât împreună. Ca atare, vă rog să mizaţi în continuare pe întreaga noastră putere de înţelegere, pe întregul nostru sprijin şi, desigur, deschiderea către dialog', a transmis prim-ministrul.

Şeful Executivului a menţionat că marţi dimineaţa a avut o nouă întâlnire cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, în căutarea de soluţii pentru sprijinirea mediului de afaceri care vizează întreg spectrul activităţilor economico-sociale. 'Am garanţia că prin aceste demersuri putem să rămânem în continuare la fel de solidari şi putem să găsim soluţiile care să ne sprjine să depăşim cât mai uşor situaţia complicată prin care trecem astăzi', a completat Ciucă. 

Citește și - Rareș Bogdan, despre coaliția PSD - PNL: Putem gândi o guvernare de 6 ani de tip german

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, a vorbit despre perspectivele guvernării formațiunii sale politice cu Partidul Social Democrat:

„Ați avut un rol fundamental la victoria PNL de la alegerile europarlamentare din 2019, din care a decurs rezultatul alegerilor următoare. Atunci atacați foarte tare PSD-ul. În opinia dumneavoastră, PSD-ul este doar un tovarăș de drum în vremuri de restriște sau este un partid care s-a reformat și nu vă e rușine cu el?“, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Nu, e un partid alături de care, astăzi, formăm o guvernare și eu cred că această guvernare poate să țină nu doar doi ani, ci încă 6 ani dacă ne știm a respecta reciproc, dacă stabilim o conduită destul de clară, putem gândi o guvernare de tip german fără niciun fel de problemă. Europenii nu sunt foarte diferiți, nu au nici trei urechi, nici patru mâini nici nemții. Au doar un sistem mai bine pus la punct, dar nu sunt nici mai inteligenți, nici mai buni“, a spus Rareș Bogdan.

„Poate doar un pic mai serioși, din punct de vedere al culturii. Noi suntem mai veseli, nu că am fi neserioși“, a replicat Bogdan Chirieac.

„Probabil Goethe e puțin diferit de Slavici sau Rebreanu, dar avem și noi structura noastră extraordinară“, a adăugat Rareș Bogdan. Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel