Carrefour analizează vânzarea unei părţi din filiala chineză

Grupul francez Carrefour, cel mai mare grup de distribuţie din Europa, analizează vânzarea unei participaţii minoritare la filiala sa din China şi a mandatat banca BNP Paribas să îl ajute la găsirea unor eventuali cumpărători, au declarat pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar. 

Activităţile din China ale Carrefour sunt evaluate la aproximativ un miliard de euro însă sursele citate de Reuters susţin că grupul francez a decis să aştepte mai întâi să vadă care este rezultatul vânzării activelor chineze ale grupului german Metro pentru a vedea care este interesul pentru acest gen de active. Un purtător de cuvânt de la Carrefour a spus că 'nu există nimic nou cu privire la acest subiect'. Aceasta după ce grupul francez a anunţat la începutul lunii mai că vânzarea filialei chineze nu este un subiect de actualitate. Carrefour este prezent pe piaţa din China încă din 1995 însă în ultimii ani vânzările sale au scăzut ca urmare a competiţiei din partea jucătorilor locali şi a exploziei vânzărilor online.

În încercarea de a-şi revigora rezultatele, Carrefour a încheiat un parteneriat cu grupul chinez Tencent, parteneriat care a condus la inaugurarea unui magazin high-tech în Shanghai. Tot în luna ianuarie 2018 Carrefour a anunţat că Tencent şi reteilerul Yonghui ar putea prelua o participaţie la Carrefour China, însă această tranzacţie nu s-a concretizat încă. Şi rivalii Carrefour se confruntă cu dificultăţi cu afacerile lor din China. În 2013, grupul britanic Tesco a renunţat să meargă singur în China, unificându-şi afacerile cu cele ale unei companii de stat în schimbul unei poziţii de partener minoritar. În 2016, grupul american Wal-Mart şi-a vândut magazinul online din China în schimbul unei participaţii la JD.com, a doua mare firmă de e-commerce din China. În sfârşit, anul trecut gigantul chinez Alibaba a preluat o participaţie la Sun Art, principalul operator de hypermarketuri din China, companie la care grupul francez Auchan este principalul acţionar.

În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri 'Carrefour', 218 supermarketuri (203 magazine 'Market' şi 15 magazine 'Express Orange'), 42 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact' şi un magazin de comerţ online. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel