România se redresează „pe spatele educației”. Avertismentul lui Mihnea Costoiu pentru oricine va guverna țara | DCNews
Cele mai citite

România se redresează „pe spatele educației”. Avertismentul lui Mihnea Costoiu pentru oricine va guverna țara

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
pexels-silverkblack-39190811
educație / pexels-silverkblack

Mihnea Costoiu a spus, în emisiunea DC Edu de la DC News, că măsurile de austeritate afectează personalul și atractivitatea învățământului.

Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie „Politehnica București” le-a cerut decidenților, indiferent de apartenența politică, să oprească impunerea unor poveri suplimentare asupra educației.

De Ziua Educației, Mihnea Costoiu a vorbit despre rolul școlii în depășirea crizelor și despre nevoia de a-i convinge pe tineri că educația rămâne cheia pentru viitorul lor.

Soluțiile pentru perioadele dificile vin de la oameni care au beneficiat de educație și care au construit, prin activitatea lor, valori pentru societate

„Este o zi importantă pentru oamenii care trăiesc în școală. Este o zi în care, de foarte mulți ani, încercăm să atragem atenția societății asupra importanței școlii. Am încercat pe parcursul săptămânii trecute, iar astăzi suntem aici, chiar de Ziua Educației, să vorbim despre importanța școlii, sperând, cu tenacitate, să explicăm nu doar cât de multă nevoie avem de educație în general, ci și că, în aceste perioade de criză profundă pe care societatea actuală o trăiește, educația este cu atât mai importantă.

Este extrem de important să putem să-i convingem, în primul rând, pe tineri de importanța educației, nu doar pe decidenții de astăzi, pentru că uneori pare o misiune imposibilă. Eu cred, și o spun încă de la bun început: competiția va continua să fie între oamenii educați și oamenii mai puțin educați, nu între mașină și om. Și atunci este foarte important să explicăm valoarea școlii.

Mai mult decât atât, în perioade de criză realizăm că soluțiile vin de la oamenii educați, de la oamenii care au stat în școală, care nu au ignorat școala, care nu au tratat-o ca pe ruda săracă, cum îmi permiteam să spun acum câteva zile, ci de la oamenii care au stat în școală, au iubit-o, au rămas și au creat, din școală, pentru școală și pentru societate, adevărate valori”, a zis Mihnea Costoiu în emisiunea DC Edu realizată de prof. univ. dr. Sorin Ivan

România a avut elite și elitele au construit România, începând cu generația lui Maiorescu, cu Alexandru Ioan Cuza și cu toți ceilalți. Dar avem și astăzi elite

„Eu aș risca să spun că actuala situație în care ne aflăm este, într-o măsură, și eșecul educației, și efectul lipsei de educație, într-o accepțiune mai largă a termenului: Nu doar instrucție, ci și educație morală, educație patriotică și așa mai departe. Ne obișnuim să avem abordări festiviste de Ziua Educației, dar cred că cel mai bun mod de a celebra educația ar fi prin măsuri concrete dedicate profesorilor, condițiilor materiale și conținutului educației. Cum putem face această transformare, reforma despre care tot vorbim?”, a zis prof. univ. dr. Sorin Ivan, realizatorul emisiunii DC Edu de la DC News.

„De multă vreme, educația nu are un buget mulțumitor, nici în România, nici în multe alte locuri din lume. Dar, în România, nu putem să ne lăudăm, de mulți ani, cu bugete îndestulătoare, să spunem așa. Acel 6% rămâne un vis frumos. Ne-am putut lăuda cu un oarecare echilibru, care a săpat, așa, precum un râuleț subțire, dar tenace, la rădăcina, la baza, la fundația podului, la fundația educației, șubrezind edificiul. Numai că, de doi ani, n-a mai venit doar acel râuleț, a venit șuvoiul. Și, de doi ani, constatăm că țara românească, face eforturi să se redreseze pe spatele educației”, a zis Mihnea Costoiu.
 

Austeritatea a început cu educația

„Și, deocamdată, e doar la educație. Conform site-ului Ministerului de Finanțe, 30.000 de locuri de muncă în sistemul bugetar au fost reduse între 2025 și 2026. Am spus și am scris, o spun din nou: 15.000 din cele 30.000, sunt locuri de muncă desființate în educație, în învățământul public, de la grădiniță la universitate.

Anul acesta, din nou în învățământul preuniversitar se desființează clase, se comasează. Din nou avem probleme și, foarte important, deja, după aceste mesaje foarte abrupte, nu mai există nici bruma de atractivitate odată cu tăierile tarifelor la plata cu ora, cu norma asta împrăștiată, alergi peste tot, învățământul nu mai este atractiv. Din acest motiv, sunt foarte multe catedre, inclusiv în București, care, în acest moment, nu sunt ocupate sau sunt ocupate cu personal necalificat, cum este el numit”, a zis Mihnea Costoiu.

Indiferent cine va sta pe scaunul A, B sau C, trebuie să înțeleagă că aici trebuie să ne oprim, într-o formă sau alta

„Astăzi vorbim de Ziua Educației. Cred că suntem datori, dincolo de speranță, să spunem ce avem de făcut. Trebuie să spunem stop. Educația a fost aruncată, precum ruda săracă, pe scări. I se întoarce spatele. Nu mai vorbește nimeni, de parcă e normal să fie așa. Suntem la faza în care nu trebuie să mai spunem nimic. Trebuie să ne obișnuim că noi trebuie să ducem greul. Și anul acesta, de exemplu, la Politehnică, suntem într-un alt an în care am mărit normele, în cea mai, îndrăznesc să spun, bogată universitate din România. Păstrăm proporțiile, evident, cu ce se întâmplă în această țară. Am fost nevoiți să luăm măsuri pentru anul 2026–2027, pe care îl așteptăm mai prost decât 2025–2026. Cred că astăzi, cu atât mai mult astăzi, trebuie să spunem că trebuie să ne oprim. Trebuie să le explicăm decidenților, indiferent de culoarea lor politică, indiferent de unde vin, că educației nu i se mai pot adăuga alți saci în spate”, a zis rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie „Politehnica București”, Mihnea Costoiu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Educatie
Citește mai multe din Educatie
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close