Prof. Anca Florea, fosta directoare adjunctă a Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, atrage atenția asupra agresivității verbale manifestate în sistemul de învățământ.
Profesoara a zis că școala trebuie să promoveze bunul-simț, responsabilitatea și competența prin comportamentul celor care îi reprezintă instituțiile. Anca Florea își exprimă scepticismul privind capacitatea sistemului de a transmite elevilor valori pe care adulții nu le respectă întotdeauna în propriile interacțiuni.
Profesoara semnalează un paradox: Cei care respectă regulile conviețuirii ajung să suporte consecințele comportamentelor celor care le încalcă.
Comentariile sale vin după ce un elev de 13 ani a atacat cu un cuțit un cadru didactic și un alt elev, de 12 ani, de la o școală gimnazială din Bistrița.
Comportamentul adulților, înaintea explicațiilor despre agresivitatea elevilor
„Am devenit din ce în ce mai sceptică în legătură cu disponibilitatea, dar și cu posibilitatea școlii românești de a transmite tinerilor, printr-un exemplu instituțional, o valoare pe cât de simplă, pe atât de necesară: BUNUL-SIMȚ. Deși bunul-simț îmbracă forma unei practici individuale, nu cred că este inadecvată afirmația că instituțiile însele o pot promova prin chiar atitudinile pe care membrii lor le validează. Multe dintre realitățile cotidiene ale școlii românești par să confirme o idee pe care unii i-o atribuie lui George Bernard Show: „Bunul-simț nu este un dar, ci o pedeapsă, pentru că trebuie să te descurci cu toți cei care nu-l au”.
Este evident faptul că ne aflăm în fața unui paradox: cei care respectă regulile conviețuirii ajung să suporte consecințele comportamentelor celor care le încalcă. În fond, cred că trebuie să recunoaștem faptul că adevărata legitimare a caracterului frumos, a vieții bune, cum spunea cineva, este dată nu atât de modul în care cineva se comportă cu oamenii care îl respectă, cât de modul în care reușește să-și păstreze demnitatea, atunci când este nevoit să interacționeze cu persoane care nu au înțeles niciodată că demnitatea nu se practică prin discursuri cu accente patetice sau moralizatoare… De foarte multe ori, numai faptele pot valida pledoariile. În caz contrar, vorbim despre simple forme fără fond.
Într-o notă a sa, Lord Acton afirma: „Oamenii nu pot fi făcuți buni de către stat, dar pot fi cu ușurință înrăiți.” Putem să fim sau nu de acord cu el. Însă, cu certitudine, mulți ne așteptăm ca școala să ne facă pe toți - copii, tineri, adulți - mai buni. De cele mai multe ori și reușește. Nu sunt psiholog, nu sunt statistician, nu sunt sociolog… Sunt profesor. Nu pot să dau verdicte, dar nici nu pot fugi de întrebări și, cu atât mai mult, nu pot ignora nevoia de a găsi răspunsuri.
Care sunt cauzele proliferării fricii, a angoasei, a agresivității în școala românească a sec. XXI? Nu mă iluzionez că voi găsi răspunsul și nici că voi avea vreodată pretenția că am numit aici unul dintre principalii factori. O vor face, probabil, specialiștii din domeniul științelor educației, prin analize riguroase, prin cercetări doctorale AUTENTICE de care avem mulți dintre noi nevoie. Un lucru însă îmi este foarte clar: până să explici cauzele agresivității copiilor, a tinerilor, trebuie să înțelegi ce-i determină pe unii adulți, „chemați” a face educație, să manifeste diferite forme de agresivitate verbală, să devină vectorii propriului comportament duplicitar, să exprime propria disoluție morală? Să fie oare vorba despre frică? Să fie oare vorba despre incapacitatea de a interioriza cărțile citite? Să fie oare vorba despre imposibilitatea de a recunoaște propria neglijență sau impostură? Așa cum spuneam anterior, nu știu să răspund. Dar știu că o întrebare bine structurată poate orienta gândirea, poate determina atitudinea…
Celor care și-au uitat menirea, le-aș reaminti că virtutea NU este o piesă de teatru, un spectacol grotesc, cu actori netalentați - chiar dacă „exersați” în a purta măști - iar aplauzele nu-i folosesc la nimic. Virtutea NU are nevoie de zgomot, ci doar de consecvență.
Faptul că reacțiile exponenților școlii românești tind, de multe ori, să se polarizeze nu mai este o noutate. Faptul că agresivitatea verbală ia locul dezbaterii și dialogului academic riscă să accentueze percepția deformată pe care, de multe ori, societatea o extinde, în mod abuziv, asupra întreg corpului profesoral. Cred că indiferent de aria de manifestare, agresivitatea este, de cele mai multe ori, o încercare de a elimina amenințarea, de a recâștiga controlul sau de a ascunde vulnerabilitatea. Este evident faptul că nu orice persoană agresivă acționează din frică, tot așa cum nu orice persoană căreia îi este frică devine agresivă. Vorbim, în cele din urmă, despre educație și autocontrol.
Din perspectivă biologică, agresivitatea poate fi o reacție defensivă. Nu este singurul răspuns posibil, dar nici unul inevitabil. Din punctul de vedere al perspectivei psihodinamice, multe comportamente agresive pot funcționa ca adevărate mecanisme de apărare împotriva unor emoții greu de acceptat de către anumite persoane: teama de eșec, nesiguranță, rușine, sentimentul de inferioritate, pierderea controlului. În cele din urmă, trebuie să recunoaștem că agresivitatea poate îndeplini, pentru caracterele reprobabile, o funcție compensatorie: persoana încearcă să pară puternică pentru a nu se confrunta cu propria nesiguranță, cu propriile greșeli.
Probabil că este mai subtilă abordarea potrivit căreia agresivitatea se poate manifesta și la persoane la care nu ne-am fi așteptat, pentru că furia este mai ușor de exprimat decât frica. În opinia mea, acesta este punctul care poate face diferența dintre educație și absența ei, dintr-un motiv foarte simplu, de altfel: modalitatea în care persoana interpretează amenințarea poate influența dacă frica se transformă în dialog, evitare sau agresivitate.
Din nefericire, am auzit destul de des cuvântul FRUSTRARE, rostit de persoane de la care aveam pretenția că au proprietatea termenilor. Este adevărat că literatura de specialitate cuprinde o abordare explicativă pe care o regăsim în destul de cunoscuta teorie a frustrării și a agresivității. Frustrarea poate fi însoțită de frică atunci când persoana consideră că pierde ceva sau că nu mai poate controla rezultatul. Nu ne-am fi așteptat însă ca această abordare să ne ofere o explicație asupra comportamentelor agresive ale adulților educați, nu? Totuși, există, din nefericire, și situații în care întâlnim inclusiv adulți, care au pretenția de a se numi persoane educate, dar care nu dispun de modalități constructive de gestionare a unor emoții sau chiar a unor sentimente, astfel încât îi regăsim în ipostaza de a încerca să elimine sursa frustrării prin intimidare, umilire sau pedepsire. Contestarea unei decizii poate fi interpretată de aceștia nu ca un dezacord legitim, ci ca o amenințare personală. Astfel, persoana poate ajunge să interpreteze întrebările drept contestare, dezacordul drept atac, competența altuia drept concurență periculoasă, semnalarea unei nereguli drept încercare de discreditare. Este relativ simplu să înțelegem că, în absența unor probe, discreditarea competenței altei persoane, excluderea din discuții și activități, sancționări disproporționate, răspândirea unor informații denigratoare etc. reprezintă pura dovadă a unor temeri transformate în agresivitate. Poate funcționa acest tip de agresivitate? Doar pe termen scurt, pentru că mizează pe retragerea celui care contestă, pe restabilirea aparentă a autorității, pe evitarea confruntării cu problema inițială.
P.S. Probabil că mulți am citit ieri despre un eveniment petrecut într-o școală din Bistrița: un elev a înjunghiat o profesoară și doi colegi. Nu-mi permit să fac nicio apreciere asupra activității din acest inspectorat sau din școala în care a avut loc evenimentul care se putea transforma într-o adevărată tragedie… Inspectoratul a transmis azi că a demarat o anchetă, iar părinții și elevii din județ vor primi un ghid pentru a gestiona urmările evenimentului…
Când vom avea un „ghid” despre modul în care vom putea recunoaște și exersa responsabilitatea și competența în sistemul de învățământ, astfel încât să nu devenim noi toți – elevi, profesori, părinți – victime ale propriei neputințe „instituționale”?! Uneori, de la absența bunului-simț, dar nu ca paradox, la agresivitate este doar un pas…”, a spus prof. Anca Florea, fosta directoare adjunctă a Colegiului Național Bogdan Petriceicu Hasdeu din Buzău.
