Bursucu, prezentatorul emisiunii "Roata Norocului", de la Kanal D, a împărtășit cu cititorii Spectacola ce-și dorește de Crăciun.
Iată doar o parte din dialogul dintre Bursucu și redactorul Spectacola:
SPECTACOLA: Cum te găsim în acest final de an?
Bursucu: La fel cum m-ați găsit tot anul, pe mail, la telefon. :) A fost un an plin, cu multe schimbări în viața mea, benefice. A fost anul în care am slăbit 23 de kilograme, m-am însurat, în curând îi facem majoratul fiicei mele, Alessia, am nășit pentru prima oară. De asemenea, mă bucur că "Roata Norocului" (n.r. – emisiunea pe care o prezintă, în fiecare duminică seară, de la 20:00, la Kanal D) a făcut și anul acesta o mulțime de oameni fericiți!
SPECTACOLA: Cu ce te-a surprins 2023? Dacă ar fi să numești cea mai mare bucurie, dar și cea mai mare provocare din acest an, care ar fi acelea?
Bursucu: Cu faptul că am slăbit foarte tare și cu cel mai frumos eveniment din viață mea de până acum. A ieșit nunta perfectă, așa cum am visat-o! Și mă bucur că am slăbit 23 de kilograme când nimeni nu se mai aștepta, nici măcar eu. Aceste două realizări sunt și cele mai mari bucurii ale acestui an. Dar cea mai mare bucurie, nu numai a acestui an, este că am familia sănătoasă. Organizarea evenimentului important din viața noastră a fost, însă, și cea mai mare provocare.
SPECTACOLA: Cu ce gânduri, planuri și speranțe intri în noul an?
Bursucu: Din punct de vedere familial, îmi doresc să avem multă sănătate și înțelegere, așa cum am avut în cei 11 ani și jumătate de când suntem împreună. Din punct de vedere profesional, îmi doresc un proiect nou care să placă oamenilor și să ne redescoperim împreună într-un format nou, care să facă audiență și totul să fie foarte frumos. Din punct de vedere al sănătății, îmi doresc să fiu la fel de sănătos că și până acum, pentru că este cel mai important aspect ca să le pot face pe toate celelalte.
Interviul complet, pe SPECTACOLA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu