Turismul bulgăresc ar putea avea un nou an greu, anunţă Guvernul de la Sofia. Operatorii din turism nu se mai bazează nici măcar pe români şi speră să aibă încasări măcar la nivelul anului 2020, primul din pandemie, pentru a nu suferi pierderi uriaşe.
Industria turismului din Bulgaria a previzionat un sezon foarte bun pentru turism, în unele segmente ajungând chiar la un posibil de 90% din ultimul an dinaintea pandemiei. Cu toate astea, războiul din Ucraina a dat calculele peste cap, mai ales după ce conflictul a avut efecte şi asupra preţurilor la energie, care a dus la scumpirea mai multor produse.
Astfel, autorităţile de la Sofia spun că turismul este din nou la mila bulgarilor, dar şi că Guvernul şi operatorii trebuie să convingă pe toată lumea că Bulgaria este un loc numai bun pentru vacanţă, în contextul actual.
Operatorii din turismul bulgăresc ştiu, însă, că anul acesta nu se vor putea baza nici pe turişti ucraineni, nici pe ruşi, după ce Moscova a catalogat Bulgaria drept o ţară neprietenoasă. Nici cei din Belarus nu sunt aşteptaţi în Bulgaria în acest an. Conform statisticilor citate de publicaţia Dvevnik, în 2019 760.000 turişti au venit în Bulgaria din Rusia şi Ucraina, iar în 2021 numărul lor a fost de 300.000.
"Acest sezon va fi foarte dificil. Ne-ar plăcea să ne apropiem măcar de nivelul încasărilor din 2020, pentru ca situaţia să nu fie şi mai dificilă", a declarat Evelina Puleva, touroperator şi director adjunct al Camerei de Turism din Burgas.
Conform sursei citate, bulgarii au fost dezamăgiţi de interesul scăzut al românilor la târgul de turism din Bucureşti. În plus, nu au fost rezervări făcute nici din Cehia sau Polonia, din cauza războiului.
Astfel, bulgarii se bazează pe proprii cetăţeni şi speră ca un număr mare de germani şi britanici să vină pe teritoriul lor, mai ales că tour operatorii din aceste ţări nu au anulat, momentan, niciun sejur deja plătit.
Peste toate acestea, se adaugă şi preţurile crescute. Conform lui Puleva, preţurile sunt mai mari acum cu 20-25% faţă de anul trecut, iar acestea sunt aşteptate să mai crească, mai ales în sectorul alimentar şi energetic.
"Nimeni nu poate spune ce va fi peste câteva luni. Până pe 23 februarie, ne aşteptam la un sezon foarte bun. Acum, toată coasta de sud a Mării Negre este îngrijorată. Statul trebuie să transmită mesaje pozitive în străinătate, să spună că totul e bine aici. Dar noi nu putem spune că industria o duce bine", a mai precizat Puleva.
"Cel mai urgent lucru pe care trebuie să îl facem este să declarăm Bulgaria o ţară sigură", a transmis Ilin Dimitrov, preşedintele Comisiei de Turism din Parlamentul Bulgariei.
Războiul nu a dus doar la pierderea turiştilor din Rusia şi Ucraina, ci, spune Dimitrov, şi a celor din Moldova, Belarus şi parţial din România. În ultimii ani, românii au reprezentat grosul turiştilor străini din Bulgaria.
"Scopul nostru este să întărim piaţa existentă pentru a compensa pierderea a aproximativ 500.000 de turişti. Este nevoie să asigurăm coridoare verzi pentru români, să înlăturăm restricţiile pandemice", a mai Dimitrov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu