BREXIT. Parlamentul britanic refuză din nou alegeri anticipate, înainte de suspendarea sa. Decizia lui Boris Johnson

Andrei Itu / 10 sep 2019 / 07:33 Salveaza PDF Comentarii

Deputaţii britanici au administrat marţi o nouă înfrângere usturătoare premierului Boris Johnson refuzând încă o dată să declanşeze alegeri legislative anticipate, înainte ca Parlamentul să fie suspendat până la 14 octombrie, două săptămâni doar înainte de data prevăzută pentru Brexit, notează AFP. 

Cu 293 de voturi pentru, cu mult sub pragul de două treimi necesar pentru a declanşa alegeri generale, deputaţii au respins pentru a doua oară în cinci zile propunerea lui Boris Johnson, care dorea ca alegătorii să fie chemaţi la urne pe 15 octombrie. Înaintea votului, şeful guvernului a afirmat că 'nu va cere o nouă amânare' a Brexitului, prevăzut la 31 octombrie, în pofida unei legi care a intrat în vigoare luni după asentimentul reginei Elisabeta a II-a. Recurs în justiţie, demisie sau altceva, Boris Johnson nu a explicat cum intenţionează să îşi respecte promisiunea.

'Dacă doriţi o amânare, atunci votaţi pentru alegeri anticipate!', l-a îndemnat el pe liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, care, în opinia lui, se teme să nu fie înfrânt la urne. Acesta i-a replicat că doreşte alegeri, dar refuză 'să rişte dezastrul' unei ieşiri din UE fără acord. Înainte de orice scrutin, opoziţia vrea să se asigure că perspectiva unui 'no deal' este îndepărtată şi că Brexitul va fi amânat cu trei luni, aşa cum a votat parlamentul săptămâna trecută. Acest text îl obligă pe prim-ministru să solicite UE amânarea, dacă nu obţine un acord de retragere până la 19 octombrie, imediat chiar după un summit european. Şedinţa de luni a Camerei Comunelor a fost ultima înainte de suspendarea foarte controversată a Parlamentului timp de cinci săptămâni, decisă de Boris Johnson.

Mesajul lui Boris Johnson. Nu va cere amânarea Brexitului

 

Premierul britanic, Boris Johnson, a afirmat luni seară că nu va cere 'o nouă amânare' a Brexitului, în pofida unei legi adoptate în acest sens de parlament, relatează AFP. 'Nu voi cere o nouă amânare' a datei ieşirii din UE, prevăzută pentru 31 octombrie, le-a spus Boris Johnson deputaţilor, în timp ce legea votată de parlament care îl obligă să solicite Uniunii Europene o nouă amânare de trei luni a intrat în vigoare luni. Alegerile sunt singura cale de a depăşi impasul legat de Brexit, a afirmat el în parlament înaintea unui vot privind organizarea de alegeri anticipate.

Amintim fapul că Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, și-a dat acordul formal pentru promulgarea unui proiect de lege ce are drept scop să evite producerea unui Brexit fără acord, informează agenția de știri Reuters.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28