Biserici multe vs. școli puține. Ce spune Mitropolitul Ardealului

În Sibiu, dar și în alte locuri din România, sunt prea puține biserici.

Dacă, prin absurd, toți sibienii creștin-ortodocși s-ar decide duminica aceasta să meargă la biserică ar fi nevoie de 32 de biserici de dimensiunile Catedralei Mitropolitane pentru a-i putea găzui pe toți, scrie Turnul Sfatului.

Anunțul Mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, de săptămâna trecută, conform căruia anul acesta vor fi construite două noi biserici în Sibiu a stârnit numeroase discuții și reacții.

Biserici vs școli sau spitale

Una dintre cele des întâlnite dezbateri în mass-media ultimilor ani a fost comparația dintre numărul bisericilor și cel al spitalelor sau al școlilor și grădinițelor. Pe lângă faptul că menirea Bisericii nu este aceea de a construi spitale și școli, cifrele arată că nici măcar această comparație nu este tocmai echivocă.

"Totdeauna suntem acuzați că avem mai multe biserici decât școli. Îmi pare rău, noi ne luptăm pentru înmulțirea populației. Copiii la școală nu-i dăm noi. Și dacă nu sunt copii, nu sunt nici școli. Apoi este discuția despre spitale. Biserica încearcă să recupereze și să-și facă și propriile spitale, dar statul este dator să facă spitale și să acorde asistență medicală cetățenilor plătitori de taxe și impozite. Și mai este un aspect foarte interesant. Multă lume ne acuză că statul plătește salariile preoților. O parte, o contribuție, este adevărată, însă luate toate împreună, cumulate sumele acestea, noi restituim statului mai mult decât ne dă el nouă pentru că adăugăm la salariu din fonduri proprii și plătim toate datoriile aferente unui salariu. S-a făcut calculul acesta și rezultatul este clar: întoarcem mai mulți bani statului decât primim", a declarat Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, scrie sursa citată.

ÎPS Laurențiu Streza spunea săptămâna trecută că ar mai fi necesare 20 sau 30 de biserici în Sibiu. În baza unui calcul matematic. "Nu s-a făcut niciodată o socoteală, câți credincioși avem noi în oraș și ce spații avem. Chiar dacă pui doi sau trei credincioși pe metrul pătrat, eu cred că ne-ar mai trebui vreo 20 sau 30 de biserici. Dar nu lucrul acesta îl urmărim", declara mitropolitul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel