€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Berlusconi, susținător al primarului Florenței la balotajul alegerilor primare
Autor: Badoiu Raluca

 

Fostul prim-ministru italian spus că se gândeşte să refondeze partidul Forza Italia, eventual cu un alt nume, de exemplu "Forza Italia 2.0", cu care să formeze o proprie listă în vederea participării la alegerile legislative din primăvara anului 2013.

,,Cu Matteo Renzi s-ar putea naşte, în sfârşit, o forţă social-democrată în Italia, aşa cum există în alte ţări din Europa, de exemplu în Germania sau în Marea Britanie, iar tânărul primar din Florenţa ar putea crea o forţă politică cu o cultură diferită faţă de aceea legată de tradiţia Partidului Comunist Italian", a declarat Berlusconi.

Referindu-se la situaţia politică din Italia, Il Cavaliere a declarat că ,,ultimele sondaje publicate demonstrează faptul că italienii s-au îndepărtat de politică, în ultima vreme, iar 70% dintre italieni sunt dezgustaţi de partidele din Peninsulă".

,,În Italia va trebui să schimbăm totul şi să rămânem cu ochii deschişi", a mai spus Berlusconi, care a subliniat încă o dată necesitatea de a schimba Constituţia italiană, pentru a putea guverna mai bine ţara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close