Berbeceanu confirmă discuțiile despre suspendarea activității celor care încalcă măsurile COVID-19

Traian Berbeceanu
Traian Berbeceanu

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, confirmă că se lucrează la un proiect pentru suspendarea activității celor care, în mod flagrant și repetat, încalcă măsurile COVID-19.  

Traian Berbeceanu a declarat, joi, la Antena 3, că a discutat cu reprezentanții HoReCa, în timpul întâlnirii de miercuri, despre posibilitatea suspendării temporare a activității celor care în mod flagrant și repetat încalcă măsurile anti-COVID-19.

„Inclusiv în discuția pe care am avut-o cu reprezentanții HoReCa s-a luat în considerare o astfel de posibilitate. Vă pot spune că, la solicitarea noastră și a premierului, la nivelul MAI, au fost făcute demersuri și se lucrează la reglementări normative care să modifice regimul de sancționare la Legea 55 și, în situația în care, în mod flagrant și repetat, un operator economic nu respectă legea, să poată organele de control proceda și la suspendarea temporară a activității acestuia”, a spus Berbeceanu.

Prefectul este încrezător că Bucureștiul nu va depăși, până luni, rata de 3 la mia de locuitori și că va rămâne în scenariul galben, chiar și după noua metodă de calcul a incidenței cumulate la 14 zile, prin care, se iau în considerare și focarele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel