Băsescu, după întâlnirea cu Papa. "Dacă nu aș fi sincer, mai bine nu aș vorbi"

basescu papa
basescu papa

Întâlnirea de vineri cu Papa Benedict al XVI-lea, l-a înduioșat pe Traian Băsescu. Președintele a spus că a avut o întâlnire unică, care va rămâne în sufletul său pentru tot restul vieţii. El s-a declarat convins că nu va mai trăi vreodată un sentiment asemănător.

"Am avut astăzi o întâlnire care va rămâne în sufletul meu pentru tot restul vieţii. Întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea va rămâne un eveniment nu politic, unul de suflet, în care am întâlnit un om, un Papă, mai puternic decât acela cu care m-am întâlnit în 2008, la Palatul Gandolfo. Am avut sentimentul că în faţa mea era un papă care nu avea decât un mesaj: «vreau să fii bun». Un om care prin privire, prin vorbă, prin inteligenţa frazelor nu spunea decât că are de comunicat pentru viitor", a spus președintele Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

Preşedintele a adăugat că el crede că Papa i-a comunicat în primul rând că "avem nevoie de o lume mai bună şi că avem nevoie să fim mai buni unii cu alţii".

"Din faptul că vizita mea nu a fost anulată am înţeles respectul Papei Benedict al XVI-lea pentru poporul român. Am înţeles respectul Papei Benedict al XVI-lea pentru ecumenism. Am înţeles mâna întinsă creştinilor ortodocşi de creştinii catolici. Am transmis Papei Benedict al XVI-lea mesajul catolicilor şi ortodocşilor din România. Un mesaj de solidaritate, de respect, un mesaj de înţelegere", a mai spus Traian Băsescu. El a adăugat "Şi am sentimentul că cele 47 de cărţi excepţionale pe care le-a scris sunt doar începutul. Sentimentul întâlnirii de astăzi este că m-am întâlnit cu un papă, mai bun poate ca noi toţi la un loc şi gata să ne dea din bunătatea lui pentru totdeauna".

"Să mă scuzaţi pentru sinceritate, dar dacă nu aş fi sincer, mai bine nu aş vorbi. Sentimentul cu care am plecat a fost acela că am avut o întâlnire unică, care nu se va mai repeta, şi care nici nu va mai putea avea vreodată un sentiment asemănător", a subliniat președintele.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel