Băsescu a cerut CCR să grăbească decizia privind referendumul

Președintele suspendat Traian Băsescu a cerut în scris Curții Constituționale devansarea termenului pentru decizia pe referendumul din 29 iulie, fapt de altfel confirmat și de CCR, motiv pentru care Plenul Curții a hotărât ca Executivul să trimită listele electorale permanente până pe 21 august.

În pofida faptului că nu se știe data când a fost depus documentul transmis de Traian Băsescu, este posibil ca solicitarea să fi fost făcută înainte de ședința de marți a Plenului.

În nenumărate rânduri, președintele suspendat Traian Băsescu și-a exprimat, de altfel, intenția de a cere Curții Constituționale să se pronunţe mai devreme în legătură cu referendumul de demitere a sa.

"Plenul Curții Constituționale a luat în discuție cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României și confirmarea rezultatelor acestuia, cerere formulată de președintele suspendat al României, domnul Traian Băsescu, în vederea asigurării soluționării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost investită Curtea Constituțională, pentru a evita prelungirea situației de instabilitate politică care se răsfrange direct asupra economiei naționale”, se arată în comunicatul CCR.

În Plenul CCR, întrunit marţi, nu s-a luat nicio decizie privind validarea sau invalidarea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu.

La finalul ședinței, care a durat mai mult de şapte ore, judecătorii Curţii au hotărât însă să scurteze cu zece zile termenul dat Guvernului pentru a trimite listele electorale permanente, noul termen fiind stabilit pentru data de 21 august, după ce inițial termenul era 31 august.

Tot în şedinţa de marţi, Plenul Curţii Constituţionale a decis că judecătorul Mircea Ştefan Minea avea dreptul să trimită erata privind listele electorale permanente, din data de 6 august. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.

CCR precizează că hotărârea din 2 august, modificată apoi prin erată, nu este o hotărâre privind rezultatele referendumului, ci o hotărâre asupra contestaţiilor primite (ale USL, preşedinţilor Parlamentului şi ale unor ONG-uri, n.r.). "Hotărârea nr.3 din 2 august 2012 a fost dată în materia soluţionării contestaţiilor introduse în legătură cu procedura referendumului şi nu în materia valabilităţii referendumului, asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa în baza art.47 alin.(1) din Legea nr.47/1992", arată comunicatul citat.

Comunicatul CCR menţionează că judecătorii vor decide în materia referendumului cu majoritatea de două treimi din plen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel