Banca Mondială pregătește un ajutor de 3 miliarde de dolari pentru Ucraina

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Banca Mondială pregătește un ajutor de trei miliarde de dolari pentru Ucraina, în contextul invaziei Federației Ruse și a războiului care are loc de aproape o săptămână.

Banca Mondială a anunţat marţi că pregăteşte un ajutor de urgenţă de trei miliarde de dolari pentru Ucraina, din care cel puţin 350 de milioane de dolari ar putea fi deblocate în această săptămână, transmite AFP.

"Pregătim un pachet de sprijin de trei miliarde de dolari în următoarele luni, începând cu (...) o deblocare rapidă de cel puţin 350 de milioane de dolari care va fi supusă aprobării Consiliului de Administraţie săptămâna aceasta", a indicat instituţia într-un comunicat dat publicităţii în comun cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Această plată va fi urmată de 200 de milioane de dolari "pentru sănătate şi educaţie", a adăugat Banca Mondială (BM). Ucraina se confruntă cu o invazie rusă de la 24 februarie.

"Suntem profund şocaţi şi întristaţi de bilanţul uman şi economic devastator al războiului din Ucraina", au subliniat BM şi FMI care intenţionează să crească "urgent" ajutorul lor pentru Kiev.

"Oamenii sunt ucişi, răniţi şi forţaţi să fugă, iar infrastructurile fizice ale ţării suferă pagube masive. Suntem alături de poporul ucrainean încercat de aceste evenimente oribile", au adăugat instituţiile de la Washington.

Banca Mondială a precizat că pachetul său de ajutor va include "mobilizarea de finanţare de la mai mulţi parteneri la dezvoltare".

Ajutor și din partea FMI

La rândul său, FMI a subliniat că va folosi "instrumentul său de finanţare rapidă" pe care consiliul de administraţie l-ar putea examina "chiar săptămâna viitoare".

Fondul a reamintit, de asemenea, că 2,2 miliarde de dolari vor fi deja disponibili "până la sfârşitul lunii iunie" în cadrul unui alt instrument numit "Stand-By arrangement".

Acest acord este utilizat pentru a răspunde "rapid nevoilor de finanţare externă ale ţărilor şi pentru a sprijini politicile care vizează ieşirea din situaţii de criză".

Banca Mondială şi FMI se tem, totodată, de probleme economice în alte ţări.

"Preţurile mărfurilor sunt împinse în sus şi riscă să alimenteze mai mult inflaţia care îi loveşte cel mai puternic pe cei săraci", au avertizat instituţiile.

"Perturbările de pe pieţele financiare vor continua să se agraveze în cazul în care conflictul persistă", potrivit acestora.

Sancţiunile anunţate în ultimele zile vor avea şi un impact economic semnificativ, au ţinut să adauge Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel