Monica Macovei a negat că ar fi spus în urmă cu câţiva ani că ''Victor Ponta este şantajabil cu ajutorul informaţiilor care se găsesc în arhiva SIPA'', aşa cum susţine judecătorul Dana Gîrbovan, preşedinte al UNJR.
"Îi solicit dnei Dana Gîrbovan să aducă dovezi pentru declaraţia cu care este citată în presă, şi anume: 'Cel mai grav este faptul că aceste informaţii se pot folosi şi acum, evident în mod ilegal. Monica Macovei a declarat la vremea respectivă, înainte să se sigileze arhiva, că domnul Ponta este şantajabil cu ajutorul informaţiilor care se găsesc acolo'", afirmă Monica Macovei, într-un comunicat, scrie Agerpres.
"În declaraţia mea din octombrie 2014 puneam în discuţie modul în care Rodica Stănoiu folosea, probabil, SIPA şi informaţiile din arhivă, despre care apăruseră alegaţii în spaţiul public încă din 2005, motiv pentru care am şi luat decizia de a desfiinţa SIPA şi a sigila arhiva. În niciun caz nu am afirmat că am informaţii din arhiva SIPA şi că Victor Ponta ar putea fi şantajat astfel", arată Macovei.
Monica Macovei spune că nu se aştepta ca un magistrat, care conduce o asociaţie a judecătorilor, "să intre într-un joc cu informaţii nereale şi insinuări, care are ca scop decredibilizarea justiţiei şi atacarea magistraţilor".
"Ar fi regretabil ca un judecător să fie manipulat sau de rea-credinţă", conchide europarlamentarul.
În 2014, Monica Macovei spunea: Dovada că Ponta a fost ofiţer acoperit? Poate caută cineva şi prin arhiva SIPA. Dacă vrem dovada că Ponta a fost ofiţer acoperit sugerez să căutăm şi în arhiva SIPA. (...) Astfel de informaţii, de care colaboratoarea Securităţii, Rodica Stănoiu, se folosea, probabil, pentru a şantaja magistraţi, erau obţinute, evident, şi din interiorul magistraturii, de judecători sau procurori ofiţeri acoperiţi. Ponta a ajuns la Parchetul General exact în perioada când era ofiţer acoperit, deşi nu îndeplinea condiţiile legale, deci prin eludarea legii, printr-un ordin de ministru al Rodicăi Stănoiu, colaboratoare a Securităţii".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu