Președintele PNL, Crin Antonescu, e decis s-o propună pe Mona Pivniceru pentru funcția de judecător al CCR, explicând că s-a gândit destul la această chestiune.
"Nu, nu am niciun fel de rezervă, dar cred că în acest domeniu de activitate, al nostru, cu politica, nu comentez despre al dumneavostră, e bine să fie cât mai puţin science-fiction. Aici discutăm despre realităţi. Când Mona Pivniceru va fi propusă pentru Curtea Constituţională, când va fi votată, dacă va fi votată, şi ca atare va pleca de la Ministerul Justiţiei, atunci se va profila frumosul prilej de a vorbi despre înlocuitorul domniei sale acolo. Nu am rezerve, m-am gândit destul", a spus șeful Senatului, potrivit Mediafax.
În presă s-a vehiculat că o dată cu expirarea mandatului de judecător CCR al Aspaziei Cojocaru, ministrul Justiției, Mona Pivniceru, îi va fi înlocuitoare. Fostul magistrat a confirmat informația, lăsând să se înțeleagă faptul că este atrasă mai mult de o carieră de judecător CCR, decât de cea de ministru.
Pe lângă Aspazia Cojocaru, alți doi judecători, Acsinte Gaspar și Ion Predescu, își vor termina mandatele de judecători ai Curții. Pentru cele două posturi vor face propuneri USL și Președintele statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News