Andreea Paul, pronostic pentru alegerile locale în două tururi

Deputatul PNL Andreea Paul a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că mai sunt şanse ca alegerile locale din iunie să se desfăşoare în două tururi, fiind aşteptată hotărârea Curţii Constituţionale în acest sens.

'Da, şanse mai sunt. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, dar depinde de decizia Curţii. Noi vom epuiza toate instrumentele legale şi acesta este ultimul la care apelăm. Da, există şanse, dar nu ne putem substitui deciziei CCR-ului. Aşteptăm decizia lor', a declarat Andreea Paul.

Deputatul a precizat că PNL îşi doreşte foarte mult alegeri din două tururi, motivând că ar fi mai reprezentative şi mai democratice. 'Noi ne dorim foarte tare să avem alegeri locale în două tururi, pentru că ar fi mult mai democratice şi mult mai reprezentative. Un singur tur deformează competiţia electorală. Imaginaţi-vă că, cu 25% din voturi sau 30% din voturi, poţi câştiga un mandat de primar', a declarat Andreea Paul.

[citeste si]

Partidul Naţional Liberal a atacat în contencios administrativ Hotărârea de Guvern privind organizarea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin, decizia finală urmând să fie luată de Curtea Constituţională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel