€ 5.0918
|
$ 4.3226
|
Curs valutar: € 5.0918
|
$ 4.3226
 

Anders Behring Breivik ar putea fi inculpat pentru crime împotriva umanităţii

Bursa de la New York a închis luni în scădere, din cauza impasului politic din SUA pe tema ridicării plafonului datoriei de stat pentru a evita intrarea ţării în incapacitate de plată (default), însă investitorii sunt convinşi că puterea şi opoziţia vor ajunge la un compromis în timp util.

Trezoreria a anunţat anterior că, dacă membrii Congresului nu votează ridicarea plafonului datoriei de stat până în data de 2 august, guvernul ar putea începe să efectueze plăţi în funcţie de priorităţi, neglijând unele obligaţii financiare.

Rulajul pieţei a fost unul redus chiar şi pentru perioada liniştită de vară, sugerând că investitorii "stau pe bară" şi aşteaptă rezultatul negocierilor de la Washington. Sentimentul investitorilor pare predominant negativ, acţiunile în scădere depăşindu-le cu mult, ca număr, pe cele care au urcat, deşi declinul a fost slab.

În acest context, indicele Dow Jones Industrial Average a închis în scădere cu 0,7%, iar Standard & Poor's (S&P) 500 a coborât cu 0,56%, în timp ce piaţa Nasdaq s-a retras cu 0,56%.

Printre cele mai slabe sectoare s-au numărat sănătatea, telecomunicaţiile şi industria bunurilor de consum, care au pierdut o parte din câştigurile de săptămâna trecută, când au fost susţinute de rezultatele financiare solide ale mai multor companii pe trimestrul al doilea.

De altfel, profiturile peste aşteptări ale companiilor au împins în plan secund, pentru o perioadă, dezbaterea privind plafonul datoriei de stat din SUA.

Divergenţele politice de la Washington au revenit însă în centrul atenţiei şi au împins preţul aurului la un nou maxim record, în timp ce dolarul s-a depreciat la un minim istoric faţă de francul elveţian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close