Ministrul britanic de interne, Amber Rudd, a demisionat duminică, pe fondul crizei imigranţilor.
Reuters a obţinut de la o sursă guvernamentală confidenţială confirmarea ştirii difuzate cu puţin timp înainte de BBC. Ulterior, informaţia a fost confirmată şi de un purtător de cuvânt al premierului Theresa May, citat de AFP.
Guvernul May şi în special Rudd au fost în ultimele două săptămâni ţintele criticilor opoziţiei, pe fondul unei crize legate de situaţia imigranţilor originari din Caraibe. Lunea trecută, ministrul de interne anunţase că guvernul britanic va acorda compensaţii unora din imigranţii caraibieni al căror statut a fost considerat ilegal după decenii de şedere în Regatul Unit şi va renunţa la taxele solicitate până acum acestora pentru acordarea cetăţeniei.
'Windrush'
Cei cunoscuţi sub denumirea generică de migranţi 'Windrush' (după numele unei nave legate de primul val important de imigranţi din Caraibe din perioada postbelică) fuseseră solicitaţi de Regatul Unit să suplimenteze forţa de muncă, în perioada 1948-1971. Unora dintre ei li s-au solicitat ulterior documente pe care nu fuseseră obligaţi să le păstreze, iar unii au fost ameninţaţi cu deportarea.
Joi, premierul May şi-a cerut scuze pentru situaţie, printr-o scrisoare către ziarul comunităţii africane şi caraibiene, 'The Voice', menţionează Reuters. Zilele trecute, s-a aflat că serviciile conduse de Rudd aveau obiective privind numărul de imigranţi clandestini care trebuie expulzaţi, iar ea nu a negat că ştia despre acest lucru, reaminteşte AFP.
[citeste si]
O comisie parlamentară a acuzat-o că i-a indus în eroare pe deputaţi. Amber Rudd era ministru din 2016, iar demisia ei reprezintă o lovitură pentru Theresa May, înaintea alegerilor locale de joi, care vor oferi un indiciu semnificativ despre popularitatea guvernului conservator, arată AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News