Iată cum își vor "împărți" copilele Alexandru Ciucu și Alina Sorescu, de sărbători.
Anul acesta, solista nu va putea fi alături de fiicele ei de Crăciun din cauza deciziei judecătorilor. De Revelion, însă, fetele vor sta cu mama lor.
„De Crăciunul acesta, fetițele vor fi cu tatăl lor. Conform deciziei instanței, într-un an Crăciunul sunt cu un părinte, în următorul an cu celălalt părinte. Vor sta, însă, cu mine de Revelion” – a mărturisit artista pentru click.ro.
Ultimele luni au fost extrem de agitate pentru Alina Sorescu și fetițele ei, însă cele mici încep să se adapteze treptat la noul mod de viață.
„A fost o perioadă mai grea, dar în momentul de față sunt mai bine, mai liniștită, fetițele sunt mai liniștite, începem școala acum, încercăm să ne intrăm într-un ritm normal. Nu mai este valabil acel program de o săptămână, cu o săptămână. Acum fetele sunt cu un program cât de cât stabil. Și vreau să lămuresc odată pentru totdeauna că nu a fost un proces de custodie, custodia este comună, domiciliul fetelor este la mine și discuțiile sunt acum pe marginea programului, dar nu sunt încă definitive, pentru că procesul va mai dura. Rănile sunt închise. Trebuie doar să vedem cum se așază lucrurile liniștit și înțelept pentru fete" a mai spus artista pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu