Alimente dulci cu care să înlocuiești bazaconiile pline de zahăr. Dr. Anca Hâncu, recomandări

DULCIURI
DULCIURI

Doctorul Anca Hâncu, medic în nutriție, a explicat la Neatza cu Răzvan și Dani, emisiune de la Antena 1, ce variante dulci putem alege astfel încât să nu avem probleme de sănătate.

Copiii pot munca dulciuri atât timp cât părinții sunt atenți la cantitate și îi stimulează pe cei mici să facă mișcare.

„Moș Nicolae poate aduce curmale, struguri. Copiii trebuie obișnuiți cu gustul dulce din acestea. Curmalele sau strugurii sunt variante foarte bune pentru dulce. Importantă este cantitatea. Dar în fiecare zi câte o curmală, un măr, o portocală este bine să avem. Nu este bine să interzicem dulciurile. Avem voie să mâncăm de toate - și noi, și copiii.

Dulciurile se mănâncă dimineața sau spre prânz, dar nu seara și, în niciun caz, noaptea. Pericolul este în a suprasolicita pancreasul, apoi poate fi afectat și ficatul, dar nu mergem chiar așa de departe.

În plus, dulciurile aduc multe calorii. OMS spune că ar fi bine ca zahărul adăugat să reprezinte maximum 10% din totalul de calorii. Adică, pentru un copil, vorbim de un desert de 200 de calorii, adică o prăjitură, într-o zi, după-amiaza, este potrivită, dar nu toată ziua. Este bine să evităm dulciurile ultraprocesate”, a spus Anca Hâncu la Antena 1. 

Medicul a spus că mișcarea trebuie pusă pe primul loc. Copiii trebuie să facă mișcare și să evite expunerea la ecrane.

„Putem să punem în iaurt niște merișoare pentru dimineață”, a mai spus Anca Hâncu.

VEZI ȘI: Sparanghel, un fel de tonic sexual. Ciocolata, printe alimentele care pot echivala cu un preludiu. Lista afrodisiacelor

Există mai multe alimente care sunt afrodisiace, adică ajută la îmbunătățirea vieții sexuale.

Doctorul Anca Hâncu, medic în nutriție, a explicat la Neatza cu Răzvan și Dani, emisiune de la Antena 1, ce alimente să mâncăm pentru o stare de bine. 

„Dacă vorbim de alimente afrodisiace, pornim de la banala țelină. O salată de țelină are un efect revigorant. Ne mai gândim la peștele bogat în Omega 3, vorbim de macrou, somon sau pește alb, dar și la fructele de mare. Fructele de mare, în general, conțin o cantitate mai mare de iod care ajută la secreția de tiroxină, cu reglarea metabolismului și dau o energie sexuală mai bună. De asemenea, ciocolata este un stimulator al secrețiilor de endorfină care poate echivala cu un preludiu, mai degrabă ciocolata neagră. V-aș mai sugera și niște sparanghel. E ca un fel de tonic sexual. Foarte bun mai este și avocado, mai este numit și fructul iubirii. Curmalele și bananele sunt, de asemenea, alimente care dau o stare de bine”, a spus Doctor Anca Hâncu, medic în nutriție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel