Alba: Doi răniţi, în urma coliziunii dintre o căruţă şi un autocar înmatriculat în Bulgaria

Doi bărbaţi din judeţul Maramureş, care se deplasau cu o căruţă pe DN 7 (E 68), au fost răniţi, după ce atelajul a fost acroşat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în apropiere de Sebeş, de un autocar înmatriculat în Bulgaria.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, inspector principal Luminiţa Rac, din cauza neatenţiei, şoferul bulgar, în vârstă de 44 de ani, nu a observat vehiculul cu tracţiune animală care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers, respectiv Sebeş-Orăştie, şi a intrat în coliziune cu acesta. Cei doi bărbaţi aflaţi în căruţă, de 29, respectiv 22 de ani, ambii din judeţul Maramureş, au suferit mai multe leziuni, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, unde au rămas internaţi.

În urma accidentului produs în zona Vinţişoara, traficul rutier a fost blocat între Sebeş şi Orăştie aproape două ore. Niciunul dintre pasagerii aflaţi în autocarul care se îndrepta spre Ungaria nu a fost rănit.

Sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel