Un mesaj postat pe un site jihadist promite că atacuri teribile vor lovi în curând SUA, Franţa, Danemarca şi alte ţări europene, informează Antena 3.
"Unde va fi următoarea lovitură a Al Qaeda? În casa necredincişilor: America, Franţa, Danemarca şi în alte ţări din Europa sau din lume, care ajută sau sprijină Franţa", se arată pe un canal de comunicare online, al reţelei Ansar al-Mujahidin.
Mesajul avertizează că atacurile vor fi "puternice, serioase, alarmante, de proporţii şi teribile" şi vor fi duse la capăt individual sau colectiv. De asemenea, Franţa este ameninţată că va fi obligată să suporte un "război de uzură".
Noile ameninţări teroriste îndreptate împotriva Franţei sunt provocate de intervenţia Hexagonului în Mali, acolo unde se luptă cu rebelii islamişti, pro-Al Qaeda.
Ansar al-Mujahidin este o reţea cunoscută pentru găzduirea unui forum jihadist, care a mai publicat în trecut mesaje afiliate Al Qaeda sau celor care susţin organizaţia teroristă.
În aprilie 2012, poliţia din New York a fost pusă în alertă maximă, după ce o fotografie 3D a fost postată pe acest forum, cu mesajul "Al Qaeda se întoarce în New York". Totul s-a dovedit a fi o alarmă falsă, dar autorităţile americane susţin că supraveghează atent activitatea acestei reţele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu