De ce adoră pisicile să se întindă pe tot felul de lucruri? Află teoriile care explică acest comportament ciudat al pisicilor!
Cercetările au scos la iveală o multitudine de opinii legate de acest comportament, însă nu există dovezi științifice clare care să explice motivele – doar presupuneri și teorii bine argumentate.
Să explorăm misterul adorabil al tendinței naturale a pisicilor de a se întinde pe tot felul de obiecte.
1. Pisicile își marchează teritoriul
Acesta este un fapt bine cunoscut. Pornind de aici, unii consideră că acesta este motivul pentru care pisicile se întind pe toate lucrurile. Teritoriul lor înseamnă casa lor, inclusiv tot ce se află în ea sau în jurul ei.
Dacă vii acasă după o zi lungă de muncă și lași cheile și geanta pe pat, pisica va sări imediat să se așeze pe ele, chiar dacă par incomode. Pisicile folosesc obiectele pentru a-și marca teritoriul cu ajutorul glandelor odorifere, situate în special în jurul feței. Prin contactul fizic, își lasă mirosul unic, creând un mediu familiar și reconfortant.
2. Din cauza mirosului lor
Alții cred că pisicile adoră să lase mirosul lor peste tot pentru ca oamenii să știe că totul este, de fapt, al lor. Pare similar cu teoria teritorialității: dacă oamenii aduc ceva în teritoriul lor, acel lucru devine automat al pisicilor, la fel cum și stăpânii „le aparțin”. Și cine ar putea să contrazică o pisică, nu-i așa?
3. Pentru că își iubesc stăpânii
O altă opinie răspândită este că pisicile își iubesc stăpânii atât de mult încât vor să fie aproape de orice are legătură cu ei sau poartă mirosul lor. Detectează mirosul pe obiecte și consideră că a se așeza pe ele este un mod de a-și exprima dragostea și dorința de a fi aproape de stăpân.
Deși pisicile pot părea uneori distante, adevărul este că își doresc atenție și căldură. Chiar dacă acea „căldură” provine de la o foaie de hârtie lăsată pe birou, o tastatură, un mouse, pijamalele tale – practic orice îți poți imagina.
4. Confort și siguranță
Așezarea pe obiecte le oferă pisicilor o senzație de confort și siguranță. Lucruri precum pături sau haine poartă mirosul stăpânilor, ceea ce creează o conexiune și le conferă un sentiment de protecție. De asemenea, căldura acestor obiecte oferă un loc comod pentru odihnă, permițând pisicilor să se relaxeze într-un mediu familiar.
În ceea ce privește motivul pentru care pisica se așază pe tastaturi, cărți sau foi de hârtie pe care le folosești, răspunsul este simplu: dorește atenție. Și știe că, dacă sare pe obiectul căruia stăpânul îi acordă atenție, va obține și ea atenția lui.
Ca stăpân de pisică, sigur ai trecut prin acest scenariu de multe ori și cunoști adevărul din spatele acestui comportament. Trebuie să recunoaștem, însă: există lucruri mai rele decât o pisică pufoasă care toarce și care îți cere atenție și afecțiune. Când pisica ta vrea iubire, rareori îi spui „nu”, potrivit Catvills.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci