Zgonea anunță o înțelegere a grupurilor parlamentare pe Statutul Parlamentarilor

zgonea
zgonea

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, spune că a obținut consensul tuturor grupurilor parlamentare în ceea ce privește modificările aduse Statutului Parlamentarilor, urmând ca acesta să fie votat în unanimitate.

”La plenul reunit am cerut Comisiilor juridice reunite, conform deciziei CCR şi conform Constituţiei, ca împreună cu Comisia pentru statut să facă raportul pentru Statutul deputaţilor şi senatorilor. La ora 15,00 intră în plen. Am acordul tuturor grupurilor politice parlamentare să voteze în unanimitate (Statutul parlamentarilor - n.r.). Se elimină cele două articole declarate neconstituţionale, ca să nu mai existe nicio dezbatere şi în forma aceasta statutul va fi trimis spre promulgare”, a declarat Valeriu Zgonea, luni, după ședința Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere, citat de Agerpres.

Obiecțiile aduse de CCR Statutului Parlamentarilor au fost rezolvate, luni, de Comisiile juridice ale Senatului și Camerei Deputaților și Comisia specială pentru Statut.

Comisiile au eliminat articolul 24 indice 1 și indice 2, care prevedeau reținerea parlamentarilor în caz de infracțiune flagrantă și procedura în cazul cererii de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are și calitatea de deputat sau senator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel