World Travel Market. Țapardel (PSD) reprezintă România: Întâlnire la nivel înalt

În perioada 6-8 noiembrie, în Londra are loc cea de-a 37-a ediție a World Travel Market, cel mai important eveniment mondial pentru industria turismului. Claudia Țapardel, europarlamentară PSD, reprezintă România la World Travel Market, cel mai important eveniment mondial dedicat turismului. 

Timp de trei zile, capitala Marii Britanii va găzdui peste 50.000 de profesioniști din această industrie, organizații și agenții cheie, jurnaliști și, nu în ultimul rând, miniștri ai turismului.

[citeste si]

Din partea României participă Claudia Țapardel, europarlamentară PSD și copreședintă a Intergrupului pentru Turism din PE.

”World Travel Market reprezintă ocazia ideală de a descoperi cele mai noi tendințe în ceea ce privește turismul, dar și de a discuta despre oportunitățile și provocările acestei industrii cu factori de decizie. În cadrul acestui eveniment voi lua parte în primul rând la Summit-ul Miniștrilor, o reuniune la nivel înalt cu miniștri ai turismului din întreaga lume, pentru a discuta despre ce înseamnă un management eficient al serviciilor ospitaliere în epoca digitalizării, dar și a turismului de masă. La nivel global, turismul trece prin schimbări profunde, fiind marcat de apariția economiei și serviciilor colaborative, supra-aglomerare, dar și terorism. De aceea este cu atât mai important ca cei responsabili de conturarea politicilor publice pentru această industrie să aibă un dialog constructiv și să identifice soluții pentru a răspunde la provocările actuale și pentru a promova un turism sustenabil din toate punctele de vedere”, a spus Claudia Țapardel.

Întâlnire la nivel înalt cu Taleb Rifai, Secretarul General al Organizației Mondiale a Turismului

Punctul principal pe agenda eurodeputatei din România în cadrul WTM este o întâlnire bilaterală cu Taleb Rifai, Secretarul General al Organizației Mondiale a Turismului. ”Taleb Rifai este o personalitate marcantă a turismului la nivel global și un om cu care am colaborat excelent în calitate de membru al Parlamentului European și Co-președinte al Intergrupului pentru Turism. Aflat la finalul mandatului său în fruntea WTO, consider că această întâlnire îmi va da șansa de a-i mulțumi pentru tot sprijinul acordat în realizarea proiectelor mele, dar și de a trasa câteva obiective ce țin de dezvoltarea turismului european, în special din perspectiva îndeplinirii criteriilor de sustenabilitate și conectivitate. Totodată, am în vedere să aduc în discuție și interesele României, pornind de la viziunea mea de a face din țara noastră un pol al turismului din Europa Centrală și de Est.” a mai spus europarlamentara PSD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel