Vrancea: Controale ale poliţiei la producătorii de mangal de la Vidra; populaţia reclamă poluarea din zonă

Poliţiştii vrânceni şi inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea au efectuat miercuri controale la mai mulţi producători de mangal din comuna Vidra suspectaţi că ar desfăşura activităţi ilegale, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. 

'Miercuri, în comuna Vidra, satele Burca şi Scafari, între orele 6,00 -13,00, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Vidra împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, poliţişti locali din cadrul Primăriei Vidra şi inspectori sanitari din cadrul DSP Vrancea, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale au desfăşurat o acţiune pentru combaterea faptelor de producere ilegală a mangalului şi activităţi conexe. Astfel, au fost verificate patru locaţii de producere a mangalului şi un depozit de material lemnos', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, agent-şef adjunct Paula Enache.

Potrivit acesteia, pentru neregulile constatate au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.500 lei, iar poliţiştii continuă verificările pentru stabilirea provenienţei materialului lemnos. Populaţia din Vidra a reclamat în mai multe rânduri autorităţilor faptul că se confruntă cu probleme de sănătate din cauza activităţilor din zonă. 'Populaţia din zonă a reclamat diverse probleme de sănătate, probleme cu plămânii, cu respiraţie, iar suspiciunile au fost confirmate de inspectorii DSP Vrancea. Potrivit legii, distanţa de amplasare a unor activităţi potenţial poluatoare este de circa 2.000 de metri faţă de prima locuinţă, iar aici vorbim de o activitate care se desfăşoară în sat, lângă case', a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al DSP Vrancea, Cătălin Graur. Nu este pentru prima dată când producătorii de mangal de la Vidra sunt sancţionaţi de DSP sau poliţie, însă aceştia şi-au continuat nestingheriţi activitatea în zonă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel