Urmărește emisiunea live



VOT moțiune de cenzură. Chirieac: Asta spune totul! Peste asta nu mai ai ce să spui

Analistul politic Bogdan Chirieac atrage atenția asupra elementelor scoase în evidență de moțiunea de cenzură, situația de la Putere și ce ar putea să se întâmple în viitorul apropiat. 

Bogdan Chirieac, analist politic, a intervenit în direct la Antena 3 unde a vorbit despre moțiunea de cezură, modul în care se va vota aceasta, dar și modul în care a ales coaliția de guvernare să se raporteze la acest vot, adică parlamentari care au ales să fie prezenți, să stea în bănci, dar fără să voteze propriu-zis. 

”Altfel se sfâșiau”

”S-a văzut cât de puternică este această guvernare și cât de unită este această coaliție, prin faptul că stau în bănci, dar nu votează. Faimosul ”prezent, nu votez”. Asta spune totul. Peste asta nu mai ai ce să spui. Liderii de grup nu i-au lăsat să meargă să își exercite votul. Nu mă șochează PNL-ul aici, dar am un semn de întrebare asupra UDMR, care e un partid foarte disciplinat, care nu și-a dat niciodată jos un Guvern din care face parte și nu înțeleg la USR. La USR au venit progresiștii cu noul mod de a face politică. Inițial, Dan Barna a anunțat că vom merge, vom vota, vom vota împotriva moțiunii, e în regulă. Apoi a venit pe modelul PNL, în care stau în bancă și nu votez. Mai departe, cât de puternică și unită este coaliția? Este atât de puternică pe cât de puternic este președintele Klaus Iohannis. Acestă coaliție există datorită sau din cauza, depinde din ce parte priviți, existenței domnului Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Dânsul și-a dorit această coaliție, ignorând rezultatul votului, și această coaliție există din voința sa. Altfel se sfâșiau. După două luni de guvernare se sfâșiau unii pe alții. Nu se întâmplă pentru că deocamdată președintele Iohannis este foarte puternic astăzi în România. Unitatea acestei coaliții este personalitatea președintelui Klaus Iohannis. Fisurile vor deveni crevase și până la urmă se vor despărți. Problema este că domnul Cîțu guvernează în haos în acest moment. Nu dă explicații, nu simte nevoia să se adreseze public, etc.”, a declarat Bogdan Chirieac. 

Întrebat totuși dacă pot apărea ”surprize” la moțiunea de cenzură, analistul politic a mai precizat: 

”Va fi o moțiune fără surprize. Va pica moțiunea, vor avea strict voturile PSD și AUR în măsura în care și ei sunt prezenți. În rest nu va merge nimeni la votarea moțiunii”, a completat Bogdan Chirieac. 

Moțiunea de cenzură, inițiată de 156 de deputați și senatori PSD

Moțiunea de cenzură „România eşuată. Recordul fantastic al guvernului Cîţu” a fost inițiată de 156 de deputaţi şi senatori PSD. Moțiunea de cenzură este dezbătută și votată astăzi în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spunea ieri că ar mai fi necesare 18 voturi de la parlamentarii din arcul guvernamental pentru ca moțiunea de cenzură să treacă. Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că la nivelul partidului și al coaliției s-a luat decizia de a participa la ședința privind moțiunea de cenzură, dar să nu se voteze.

CITEȘTE ȘI: REZULTAT VOT moțiune cenzură Guvern Cîțu. LIVE TEXT / VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel