Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că, deşi militează pentru unitate, nu va putea niciodată să ajungă la un consens cu cei care se poziţionează împotriva României.
Ea s-a referit la liderii partidelor de opoziţie, despre care a spus că şi-ar dori să îi "premieze" pentru "defăimarea" României în Uniunea Europeană.
"Îmi place întotdeauna să vorbesc despre echipă, să vorbesc despre unitate, să vorbesc despre consens, să vorbesc despre echilibru, dar nu o să pot niciodată să am consens cu cei care se poziţionează împotriva României. Am fost europarlamentar nouă ani. Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat pe parcursul acestor ani a fost un premiu de excelenţă pe care l-am primit pentru promovarea României în Uniunea Europeană. Acum, ca prim-ministru am toată deschiderea să dau un premiu celor de la PNL, de la USR, de la PLUS minus, pentru defăimarea României în UE, pentru că aceşti oameni nu au ratat niciun moment pentru a-şi vorbi de rău ţara", a afirmat Dăncilă.
Prim-ministrul şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că opoziţia a cerut în Parlamentul European sancţionarea României, menţionând că sancţiunile sunt plătite tot de cetăţenii români.
Viorica Dăncilă participă, sâmbătă la Iaşi, alături de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi mai mulţi miniştri din cabinetul său, la Conferinţa extraordinară a organizaţiei judeţene a PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu