Premierul Viorica Dăncilă a fost jignită astăzi în mod incredibil de un lider al PNL.
”Mi-am propus să vorbesc despre proiectele noastre și să nu răspund provocărilor, jignirilor și lucrurilor urâte care vin din ce în ce mai des și care dezbină societatea românească. Mi-am propus să nu răspund celor care au înțeles că în loc de proiecte trebuie să vină cu jigniri. Mi-am propus să nu le răspund celor care cred că prin aceste lucruri sunt mai puternici. Cred că au vizibilitate mai mare sau aduc un plus de imagine României.
Dar astăzi am văzut un lucru pe care nu pot să îl accept și îmi încalc promisiunea de a nu răspune unor astfel de atacuri. Am văzut astăzi un așa-zis lider de partid care și-a permis să jignească femeile din Partidul Social Democrat, iar acest lucru este de neacceptat. Un om care jignește femeile este un om slab. Să nu uite că a jignit astăzi multe femei, iar acest lucru nu îi face onoare. Eu îi recomand să le trateze cu respect pe femeile Social Democrate și pe toate femeile din România pentru că sunt mult mai puternice decât el. Iar într-o luptă cu organizația femeilor Social Democrate, cu femeile din România, am toată convingerea că noi vom câștiga și el va pierde.
Tot acest om care vrea să aducă voturi pentru partidul lui, în lipsa proiectelor pe care nu le are, a venit cu lozinci care nu îi fac cinste sau care dovedesc că de fapt memoria nu îl ajută. (...) Ei au tăiat pensii și salarii, noi am crescut pensii și salarii. Dar acest lucru mă face să avem o nouă inițiativă. Să trimite către PNL, către USR... să facem o Ordonanță de urgență prin care să le dăm gratuit lecitină ca să aibă memoria mult mai bună”, a declarat Viorica Dăncilă la conferința PSD de la Iași.
Vezi și: Viorica Dăncilă, JIGNITĂ INCREDIBIL la mitingul PNL din Alexandria
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu