Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este de părere că ”Germania creează un precedent periculos pentru UE, impunând regulile sale naţionale celorlalte 27 State Membre UE, fără Comisia Europeană sau Parlamentul European”.
Potrivit unui comunicat de presă al UNTRR, ”măsurile protecționiste adoptate de Germania începând din acest an, afectează grav libertatea serviciilor pe piața europeană – principiu fundamental aflat la baza Uniunii Europene. În această abordare periculoasă, UE se îndreaptă către auto-distrugere. UE este mai puternică dacă este unită și nu divizată și este foarte important ca acest lucru să fie realizat până nu este prea târziu”.
”Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România își exprimă îngrijorarea față de noua abordare a Germaniei, care poate împinge Europa pe un drum al neo-protecționismului care în final va afecta competitivitatea de ansamblu a UE în fața altor competitori globali!
În acest context european critic, UNTRR a realizat numeroase demersuri la nivel național, european și internațional, împotriva aplicării legii salariului minim din Germania transportatorilor romani, respectiv:
Toate intervențiile UNTRR pe aceasta temă, alături de răspunsurile primite din partea autorităților și instituțiilor naționale, europene și internaționale sunt publicate pe site-ul nostru aici: www.untrr.ro/interventii-untrr-la-autoritati.html
UNTRR acționează în continuare în coordonare cu celelalte asociații de transport rutier din estul Europei precum MKFE-Ungaria, ZMPD-Polonia, LINAVA- Lituania, etc. Dacă acțiunile noastre nu vor primi un răspuns urgent din partea autorităților europene, nu excludem o acțiune comună de protest la Bruxelles”, se arată în comunicatul de presă al UNTRR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News