Un oraș din nordul țării a fost sancționat de polițiști cu 21 de puncte de amendă, după ce autoritățile locale au amenajat o pistă de biciclete fără avizul Poliției Rutiere.
Municipiul Baia Mare a fost sancționat de polițiști după ce autoritățile locale au amenajat o pistă de biciclete fără acordul Poliției. Sancțiunea constă în 21 de puncte de amendă și a fost anunțată joi de Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
„La data de 22 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Maramureș au aplicat Municipiului Baia Mare o sancțiune contravențională prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni - 21 de puncte-amendă”, au transmis polițiștii.
Polițiștii au aplicat sancțiunea pentru amenajarea unei piste de biciclete fără avizul Poliției Rutiere.
„Sancțiunea a fost aplicată pentru amenajarea, pe drumurile publice, a unor piste pentru biciclete fără avizul poliției rutiere, măsura vizând întregul tronson de piste pentru biciclete nou amenajat”, au mai transmis polițiștii.
Potrivit polițiștilor, amenajările și semnalizarea rutieră pe drumurile publice pot fi realizate de administratorul drumului numai cu avizul Poliției Rutiere.
„Fapta a fost reținută prin raportare la prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora: Semnalizarea și amenajările rutiere necesare pe drumurile publice se asigură de către administratorul drumului respectiv și se efectuează numai cu avizul poliției rutiere”, au transmis polițiștii.

