Cele mai citite

Sondaj INSCOP: Cum s-a schimbat votul pe partide din mai până-n septembrie 2026. AUR, aproape cât PNL, PSD și USR la un loc. Un partid mic ia avânt: și-a dublat intenția de vot

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
alegeri stampila vot
Stampilă de vot / Sursa foto: Agerpres

Alegerile anticipate nu mai reprezintă un bau-bau pe scena politică, tot mai multe partide invocându-le, dar adevărata sperietoare pentru partidele Puterii ar putea fi însă un partid: AUR. Condus de George Simion, are în intenție de vot aproape cât PSD, PNL și USR la un loc.

Ultimul sondaj INSCOP vine cu date relevante despre intenția de vot. Astfel că, datele din septembrie 2026 vin să arate o intenție de vot uriașă pentru partidul AUR, condus de George Simion, care se conturează în jurul a 40%! PSD, pe locul al doilea are 18%, în timp ce PNL 16%. USR cade sub 10%, din totalul respondenților care au ales un partid din listă. Dacă ne raportăm la cei care sigur merg și la vot, PNL, USR și AUR mai cresc puțin, irelevant însă pentru partidul lui George Simion. Se mai observă o creștere timidă a SENS, aproape de UDMR. În mai, SENS se afla mult mai jos, sub SOS. Până în septembrie, și-a dublat intenția de vot. 

”AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”

Prezent, joi seară, la B1TV, premierul Ilie Bolojan, lider al PNL, a opinat, despre rezultatele sondajului INSCOP: ”Sunt date de sondaje legate de o intenţie sau alta. Aici cred că sunt două aspecte. Pe de o parte, există o nemulţumire a cetăţenilor ţării noastre vizavi de perspectiva pe care o avem, pe care o văd pentru ţara asta, există un grad de neîncredere de ani de zile şi, ca efect al unei lipse de perspectivă, în general, nemulţumirea îi duce la votul împotrivă. AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare. Acum, de exemplu, la Televiziune au un reprezentant care sunt convins că va face reformele la televiziune şi îşi va demonstra competenţele ca să crească audienţa Televiziunii Române, să cheltuie bugete mai mici şi să aibă, sigur, o politică, într-adevăr, de ţinuta unei Televiziuni publice naţionale, aşa cum s-ar cuveni. Deci, acesta este un avantaj”. 

Sondaj INSCOP: Cum s-a schimbat votul pe partide din mai până-n septembrie 2026. AUR, aproape cât PNL, PSD și USR la un loc. Un partid mic ia avânt: și-a dublat intenția de vot

În acest context, vorbim, în România, despre alegerile anticipate, ca o ultimă variantă în blocajul guvernamental, în contextul în care partidele nu reușesc să facă o propunere de premier. Din luna mai, România are un Guvern interimar, cu puteri reduse. Zilele acestea, s-a mers pe ideea că PSD ar avea majoritate, cu susținerea UDMR, dar un proiect de lege se pare că a iscat o situație nedorită pentru social democrați, respectiv obligativitatea ca oficialii să sărute drapelul de Ziua Drapelului Național, altfel riscă o amendă de 10.000 de lei. Proiectul zace în Camera Deputaților din 2023, însă zilele trecute a fost pus pe ordinea de zi, acesta fiind și forul decizional. 

Datele au fost culese în perioada 1-7 septembrie 2026 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, aleator fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Comentarii (10)

Constantin   •   11 Septembrie 2026   •   07:32

Sondajul este o făcătură pentru AUR nimic altceva ei nu au atâtea procente trebuie să fi nebun să crezi așa ceva. Cu Simion în frunte s-ar duce mai rău țara în groapă ca el minte mai rău decât Bolojan.

Gogu   •   10 Septembrie 2026   •   18:47

Sondajul este greșit. El a fost făcut cu populație din orașele mari și medii. Populația rurală și din orașele mici nu a fost întrebată, exact acolo unde sărăcia, disperarea, sclavia și abandonul sunt cele mai mari. Dacă aceștia vor merge la vot peste 80-85%, USR nu intră în parlament, iar PNL va fi la limita 5-8%. Problema nu este aceasta, va fi ca AUR va face 55-60% și AUR este tot creația serviciilor (foste sau actuale), populația cinstită nu o va duce mai bine ci la fel sau mai rău, iar cei cu “lovitura de stat” din ‘89 și continuatorii lor se vor îmbogății în continuare și mai mult. Când vom învăța să votăm “programe de guvernare sau dezvoltare locală” în care cetățeanul cinstit să fie centrul și scopul acestor programe, să nu votăm partide ci oameni respectați cu coloană vertebrală, atunci votul va CONTA. Până atunci NOAPTE BUNĂ ROMÂNI!! ADIO ROMÂNIA!!

Eugen   •   10 Septembrie 2026   •   17:33

Romania in opinia mea nu mai exista.
E la mana unor trădători fascisti PNL USR AUR .niciodată de la formarea statului modern roman nu consider ca am fost statutul mai rau din punct de vedere al instituțiilor syatului

Aristide   •   10 Septembrie 2026   •   16:05

Si care este mirarea? Am avut coalitia Nicu si Marcel, s-au inteles, au condus cu rezultatele cunoscute. A venit coalitia Ilie-Fritz-Sorin-Kelemen, s-au inteles o perioada, dupa care nu s-au mai inteles. Rezultatele le-am vazut si simtit toti. Cresteri aberante de taxe si impozite, inflatie, scaderi de venit, scaderea puterii de cumparare. Foarte multi vor vota din ura si conform principiului distrugerii totale. Daca tot se alege praful, sa contribuim cu placere. Sa-i lasam si pe altii sa distruga, nu numai pe usr-istii din PNL si USR (a caror singura doctrina este sa moara PSD). Si sa nu uitam ca am avut runde de vot la care s-a votat doar din ura, unii au disparut ca partid, altii au parazitat alt partid pe care l-au distrus (cazul PDL care a fuzionat cu PNL). La urmatoarele alegeri nu va fi un vot rational, cum nu a fost nici in 2024. Si daca Georgescu a fost interzis, nu-l impiedica nimeni sa faca alt partid. Si atunci nici AUR nu se va mai simti confortabil, se cam prabuseste.

Alex   •   10 Septembrie 2026   •   16:05

Nu asta a fost scopul?

RAL   •   10 Septembrie 2026   •   15:36

Când un foșnitor din epoleți spune 40%, înseamnă că intenția reală e vreo 48%. Frumusețea e că, în baza mișculațiilor tip vot prin corespondență (nimic mai abject), vot multiplu al agenților în străinătate (metoda 7 acte de identitate) și, mai ales, șmenuielile STS, care nu ar fi posibile, dacă reprezentanții AUR nu ar avea ordine să închidă ochii (vezi și cazul Armand - de la "Coldea" prin Simion, vezi și autosabotarea la turul 2 al prezidențialelor din 2025), se ajunge fix la previziunile lui Ștefureac. De altfel, dacă anticipatele sunt după noiembrie, când lui Trump îi cad dinții în Camera Reprezentanților, poate și în Senat, băieții au un atu suplimentar în caz de ceva: anularea alegerilor și, poate chiar desființarea AUR!
Kaghebete nu fi trist! Tine minte trei cuvinte: Epo merge înainte, prin gunoiul progresist!

rasvan   •   10 Septembrie 2026   •   15:33

Vine tare Ponta,pe ,,turnanta,, cu viitorul lui partid.,,Surprize,surprize,,,!

Teo   •   10 Septembrie 2026   •   15:26

N ar strica mai mult patriotism , conservatorism. Și dacă pupă drapelul ce?

nelu   •   10 Septembrie 2026   •   15:14

Politica AUR in raport cu Rusia, EU, SUA , UKRAINA si MOLDOVA este total defavorabile Romaniei, este antiromanesca. Cresterea lor sa bazeaza nu pe meritele lor ci pe esecul celorlalte partide.

ion   •   10 Septembrie 2026   •   14:40

vreau USR disparut . daca era psd , pnl, udmr fara bolojan si usr era liniste si pace in romania. ciuma este usr.

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close