Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) lansează procedura de achiziţie de publicitate pe canale internaţionale de televiziune, cu un buget maxim de 4 milioane de euro, fără TVA, pentru promovarea brandului turistic naţional, a anunţat marţi instituţia.
Potrivit MDRT, banii provin din fonduri europene, transmite Mediafax
Obiectivul general al campaniei este promovarea brandului turistic naţional pe canalele internaţionale de televiziune, în scopul creării unei imagini pozitive a României ca destinaţie turistică, a creşterii gradului de cunoaştere a ţării pe plan internaţional şi a majorării numărului de turişti proveniţi în special de pe principalele pieţe prioritare.
Vor fi difuzate spoturi de 30 secunde şi de 20 de secunde în proporţie egală (50% spoturi de 30 de secunde şi 50% spoturi de 20 de secunde).
Ofertantul va asigura distribuţia echilibrată a spoturilor pe durata unei campanii de 12 luni, iar numărul difuzărilor va fi distribuit în mod egal pe zile.
"MDRT doreşte ca cel puţin 60% din spoturi să fie difuzate la ore de maximă audienţă corespunzătoare fiecărei regiuni geografice acoperite de fiecare dintre acestea", se arată într-un comunicat al ministerului.
Canalele vizate sunt primele trei posturi de televiziune internaţionale în funcţie de audienţa în rândul persoanelor care călătoresc în interes de afaceri şi de plăcere şi fac minim 6 călătorii pe an, conform datelor furnizate de European Media and Marketing Survey (EMS) pentru anul 2010.
Criteriul de atribuire a contractului este oferta cea mai avatajoasă din punct de vedere economic în condiţiile celui mai mic cost pe punctul de audienţă, conform media planului oferit. Durata contractului este de 12 luni de la data atribuirii acestuia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu