Ucraina se pregăteşte pentru un nou schimb de prizonieri cu Rusia

Ucraina se pregăteşte pentru un nou schimb de prizonieri cu Rusia, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce în total 70 de prizonieri au constituit obiect de schimb între cele două părţi, informează dpa.

"După eliberarea prizonierilor noştri politici şi marinarilor noştri, pregătim o nouă listă şi aşteptăm următoarea etapă pentru un schimb de prizonieri", a spus Zelenski, potrivit agenţiei de presă Ukrinform.

Zelenski, care a fost învestit în urmă cu numai patru luni, a declarat că încheierea conflictului armat cu rebelii din estul Ucrainei susţinuţi de Rusia constituie o prioritate a mandatului său de preşedinte.

Ca parte a efortului de pace, armata ucraineană a dezangajat efective în unele zone, fiind planificată continuarea eforturilor în acest sens. "Dezangajăm trupe în (oraşul) Stanîţia Luhanska. Acolo nu se trage. Am început construirea unui pod acolo", a declarat Zelenski într-un discurs în timpul întrevederii sale cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto, la Kiev.
Finlanda deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

"Următoarea etapă este dezangajarea forţelor în Petrivske şi Zolote. Cred că vom rezolva această problemă în următoarele săptămâni", a mai spus Zelenski.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel