Twitter. Trump, obligat de o sentinţă judecătorească să deblocheze mai mulți internauți

Scutaru Cristina / 29 aug 2018 / 07:56 Salveaza PDF Comentarii
Trump
Descriere foto: Trump

Donald Trump deblochează mai mulţi utilizatori de Twitter în urma unei sentinţe judecătoreşti.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a deblocat marţi 41 de utilizatori de Twitter, cărora le blocase accesul pe contul său din această reţea socială, @RealDonaldTrump, informează Reuters.

Un tribunal din districtul newyorkez Manhattan a decis pe 23 mai că toate comentariile pe contul de Twitter al preşedintelui sau al oricărui oficial guvernamental reprezintă forumuri publice, iar blocarea unor utilizatori din cauza opiniilor formulate le încalcă dreptul la liberă exprimare, garantat de primul amendament al Constituţiei SUA.

Un institut al Universităţii Columbia a comunicat pe 10 august Departamentului Justiţiei de la Washington o listă cu 41 de conturi care erau în continuare blocate de preşedintele Trump. Printre aceştia era şi un producător de filme, scenarist, fotograf şi scriitor care îl criticase pe liderul de la Casa Albă.

Contul este urmărit de 54,1 de milioane de utilizatori

În afara celor 41, mai sunt în continuare blocaţi şi alţi utilizatori; cei şapte care au intentat procesul pentru dreptul la exprimare au fost deblocaţi încă din mai, după victoria judiciară.

Cel puţin 20 dintre cei blocaţi au confirmat marţi că pot accesa din nou contul de Twitter al lui Trump, care este urmărit de 54,1 de milioane de utilizatori şi pe care preşedintele îl foloseşte inclusiv pentru a anunţa decizii oficiale.

Internet Association, care reprezintă interesele Twitter, Facebook, Amazon şi Alphabet (proprietara Google) au intervenit luna aceasta în instanţă, cerând ca decizia să se limiteze la faptele din cazul judecat şi să nu afecteze în mod neintenţionat internetul, care este un mediu modern şi inovator. 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22