Tulcea: Circa 270 de firme exploatează resursele biologice din parcurile naturale din România

Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii (CMN) a Academiei Române a emis anul acesta avize de recoltări a unor specii din parcuri naturale pentru circa 270 de firme, număr considerat 'enorm' de preşedintele Comisiei, profesorul emerit Vasile Cristea.

'Presiunea cea mai mare în România este în judeţele din Ardeal, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Alba, dar şi în Suceava, Maramureş. Până la ora actuală, au solicitat avize pentru recoltări circa 270 de firme. Este enorm şi numărul lor a crescut faţă de anul trecut', a declarat pentru AGERPRES preşedintele Cristea.

El a ridicat problema valorificării resurselor biologice din ariile naturale. 'Problema cu ariile protejate nu este încă rezolvată, pentru că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru această activitate (de valorificare a resurselor naturale, n. red.) este nevoie de un alt pas, de studii de evaluare adecvată pe ariile protejate şi apoi avizele care se dau.

Problema în general cu aceste resurse este că firmele care solicită exagerează un pic cu cantităţile. Apoi, sunt firme care achiziţionează şi exportă materia primă. Or, este păcat că în ţara asta bogată, cu asemenea resurse, să nu fie valorificate la maxim. Plus valoarea se obţine de la produsul finit şi nu din materia primă', a menţionat preşedintele CMN.

Profesorul emerit Cristea a atras atenţia asupra pericolului ca unele specii să ajungă la limita supravieţuirii. 'O firmă cere flori şi fructe de la o plantă. De la alte plante cere flori, fructe şi rădăcini. Or, cred că e logic că dacă iei flori, nu mai ai fructe, iar dacă iei rădăcina numărul exemplarelor scade. Trebuie cântărită această decizie. Sunt de acord că există un potenţial (de valorificare a resurselor naturale, n.red.), dar dacă nu facem economii la gura sacului, va fi trist. (...) De exemplu, de la ciuboţica cucului se cere foarte mult şi flori şi rizomi. Când scoţi ani în şir aceşti indivizi ai speciei, se ajunge la un moment dat ca populaţia să fie prea mică şi să nu poată să supravieţuiască. Acum dispare dintr-o mică regiune, apoi în alta', a mai spus preşedintele Vasile Cristea. Preşedintele CMN a participat vineri şi sâmbătă la un eveniment organizat de Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului cu prilejul Zilei Europene a Parcurilor.

Evenimentul a constat atât în prezentări ale unor lucrări pe tema ariilor naturale protejate, cât şi în expoziţii culinare la care au participat reprezentanţii parcurilor naţionale din ţară şi vizite în teren. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel