Tudorel Toader, semnal de alarmă: Lege specială. Trebuie să avem grijă

Tudorel Toader
Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că directiva privind avertizorii de integritate, aflată pentru prima dată pe agenda Consiliului Uniunii Europene, trebuie să aibă în vedere echilibrul între nevoia de prevenire a faptelor penale şi protecţia datelor respectivilor avertizori.

Toader prezidează şedinţa Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de vineri, în contextul Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

"Avertizorii de integritate se află pentru prima dată pe rolul Consiliului. Reprezintă o temă foarte importantă pentru Preşedinţia României şi voi informa miniştrii de Justiţie cu privire la discuţiile, negocierile cu Parlamentul European privind conţinutul directivei", a spus Toader înainte de şedinţă.

El a vorbit despre avertizorii de integritate şi în context intern.

"Avem o lege specială" 

"Dacă vorbim în plan naţional, România are o veche şi bogată experienţă. Încă din 2004 avem o lege specială privind avertizorii de integritate. Ei sunt necesari pentru ca societatea civilă să participe la descoperirea faptelor antisociale considerate ca fapte penale, infracţiuni. Aici trebuie avută grijă între nevoia de scoatere la suprafaţă, de prevenire a faptelor penale şi protecţia datelor persoanelor care devin avertizori de integritate", a afirmat ministrul.

Vezi și: Liviu Dragnea, mesaj de 8 Martie: Ne pare rău

Vineri, în Consiliul JAI, miniştrii Justiţiei din UE se vor concentra şi asupra probelor electronice. Aceştia urmează să dezbată şi să adopte poziţia Consiliului referitoare la directiva privind desemnarea reprezentanţilor legali în scopul obţinerii de probe în cadrul procedurilor penale. Pe aceeaşi temă a probelor electronice, Consiliul va dezbate mandatul de negociere cu SUA şi - în contextul negocierilor internaţionale privind noul protocol la Convenţia de la Budapesta - mandatul de negociere în cadrul Consiliului Europei. Cele două mandate au fost prezentate de Comisie la 5 februarie.

În plus, miniştrilor de Justiţie li se vor comunica informaţii actualizate privind cele mai recente demersuri întreprinse referitoare la punerea în aplicare a Parchetului UE. Toader a spus că, în acest context, o discuţie despre procedura de desemnare a şefului parchetului european este exclusă.

Alegerea procurorului-şef european

"Operaţionalizarea Parchetului European este atât de necesară. Până pe 31 martie, ţările participante trebuie să-şi desemneze candidaţii. Nu vom discuta despre alegerea, desemnarea procurorului-şef european, pentru că procedura se află în curs de derulare între Parlament şi Consiliu. Trebuie să respectăm graficul, termenul de alegere a procurorului şef, de desemnare a candidaţilor din partea statelor participante pentru procurorul european, astfel ca Parchetul să devină operaţional în 2020", a punctat ministrul român.

Vezi și: 8 Martie. Cele mai frumoase melodii pentru mama. Trebuie să i le dedici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel