Trump și Kim Jong-Un - cei mai buni prieteni în scrisori

Liderul nord-coreean i-a transmis preşedintelui Trump urări de ziua de naştere într-o scrisoare ''foarte prietenoasă''

Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că a primit urări de ziua de naştere într-o 'scrisoare foarte prietenoasă' trimisă de liderul nord-coreean Kim Jong Un, relatează dpa. Preşedintele nu a dat alte detalii cu privire la scrisoare după ce un reporter l-a întrebat despre Coreea de Nord în timpul unei întâlniri cu presa la Casa Albă. Trump a sărbătorit cea de-a 73-a aniversare pe 14 iunie şi nu s-a precizat când a primit scrisoarea. El a reiterat faptul că Republica Populară Democrată Coreeană 'are un viitor fenomenal'. Agenţia de presă nord-coreeană ACTC a anunţat cu o zi înainte că liderul nord-coreean a primit o scrisoare personală de la Trump. Potrivit ACTC, conţinutul mesajului transmis de Trump nu a fost dezvăluit, în timp ce Kim a vorbit despre 'un conţinut excelent'.

Trump intenţionează să ajungă la Seul sâmbătă pentru convorbiri privind programul nuclear nord-coreean, potrivit biroului preşedintelui sud-coreean Moon Jae In. El va face această călătorie după ce va participa la summitul G20 în Japonia. Discuţii urmează să aibă loc duminică şi se vor concentra pe durabilitatea păcii prin 'denuclearizarea completă' a Peninsulei Coreea. De asemenea, în cadrul reuniunii se va discuta cu privire la consolidarea alianţei dintre SUA şi Coreea de Sud. Negocierile privind programul nuclear nord-coreean au stagnat de la summitul care a avut loc în februarie, la Hanoi, între Trump şi liderul nord-coreean şi care s-a încheiat fără rezultat. Tensiunile dintre cele două ţări au crescut în contextul în care SUA continuă să ceară Phenianul să renunţe la armele nucleare, în timp ce Coreea de Nord cere ridicarea sancţiunilor internaţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel