Trif (PSD): Noi vorbim de lucruri palpabile, PNL rămâne la stadiul de circ politic

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

PSD a făcut din turism o prioritate naţională şi a redus TVA-ul pentru acest sector la 5%, în timp ce pe vremea Guvernării PNL TVA-ul pentru turism era de 24%.

"Ca urmare a afirmaţiilor făcute de primarul Mediaşului, fost membru PSD, după care fost membru PD, apoi din nou fost membru PSD şi actual membru PNL, prin care mă acuza că nu am făcut nimic pentru medieşeni, îi răspund punctual ce lucruri am făcut pentru medieşeni şi implicit pentru toţi locuitorii judeţului Sibiu, din poziţia de ministru al Turismului, în perioada guvernării PSD:

Am discutat, în mod repetat, cu Ministrul de Interne de la acea dată şi i-am explicat despre necesitatea înfiinţării Centrului Local pentru Permise Auto de la Mediaş, care a fost deschis în 2018. Astfel ca medieşenii să nu mai piardă timp şi bani prin parcurgerea drumului până la Sibiu. Nu a fost uşor să îmi conving colega de guvern, pentru că Mediaşul devenea singura excepţie din ţară (toate centrele erau în municipiile reşedinţă de judeţ) şi trebuia adaptat softul special pentru municipiul Mediaş. Cu toate astea, am reuşit să fac lucrul acesta împreună cu colegii mei de la PSD;

Guvernul PSD, din care făceam parte, a alocat foarte mulţi bani pentru foarte multe proiecte din Mediaş prin programul PNDL. Pentru cei care nu ştiu, acestea pot fi consultate pe site-ul ministerului Dezvoltării Regionale;

Am deblocat proiectele cu finanţare directă de la ministerul Turismului. În acest context au fost depuse la minister, printre multe altele, şi două proiecte pentru a fi finanţate, din Sibiu, unul de la Consiliul Judeţean Sibiu (construcţie sediu Salvamont Păltiniş) şi încă unul de la Primăria Ocna Sibiului (modernizare staţiune Ocna Sibiului);
Din păcate, deşi Mediaşul este o destinaţie turistică, primarul oraşului nu a crezut de cuviinţă că trebuie scris un proiect pe zona turistică, pentru a obţine astfel finanţare pentru acest domeniu", transmite Bogdan Trif într-un comunicat de presă.

Trif: Au fost acordate vouchere de vacanţă


"Pentru toată industria turistică (hoteluri, pensiuni, restaurante etc), am diminuat taxele şi impozitele. Astfel că au ajuns cele mai mici din UE! Cum ar fi de exemplu TVA 5% (pe vremea PDL/PNL TVA era 24%), impozit specific etc. Măsura a ajutat ca banii să le rămână proprietarilor şi astfel au putut face investiţii pentru ca unităţile să fie modernizate şi adaptate cerinţelor de piaţa europeană;

Pentru prima dată în România au fost acordate vouchere de vacanţă (în valoare de 1450 lei). În plus, privaţii care au ales să ofere angajaţilor aceste vouchere de vacanţă au fost scutiţi de impozite şi taxe. Astfel că, în 2019, 20% din totalul voucherelor au fost acordate de privaţi. Toate sumele au fost cheltuite în industria turistică din România, deci beneficiarii sunt şi persoanele fizice şi juridice din judeţul Sibiu;

Prin OUG 2, am obligat agenţiile să asigure 100% pachetele turistice, astfel încât, în situaţia în care firma intra în insolvenţă, românii şi implicit medieşenii să poată să îşi primească banii integral înapoi;

După 9 ani, am realizat un clip de promovare a României, unde judeţul Sibiu este prezent. La fel Sibiul s-a regăsit la toate evenimentele naţionale şi internaţionale cu specific turistic (târguri etc);

Am lăsat la cheie hotărâri de guvern cu măsuri importante pentru sprijinirea mediului de afaceri şi pentru încurajarea turismului în ţara noastră;

Mult aşteptatul proiect pentru digitalizarea turismului este, de asemenea, un proiect pentru care am accesat fonduri europene şi pe care l-am lăsat colegilor dumneavoastră de la PNL, gata de implementat", se arată în mesajul social-democratului.

Trif: Pentru PNL turismul românesc este nesemnificativ



"Credeţi-mă că pot continua cu multe alte exemple pozitive cu măsuri realizate de mine şi de colegii mei de la PSD pentru români, implicit pentru sibieni şi medieşeni.

Partidul din care dvs. faceţi acum parte domnule primar, PNL, a arătat românilor cât dispreţ are faţă de industria turistică. Pentru că prima măsură a acestui guvern a fost desfiinţarea Ministerului Turismului şi transformarea lui într-o simplă direcţie fără putere de decizie, în cadrul Ministerului Economiei. De altfel, în cadrul actualei structuri de guvern PNL nu se găseşte nicăieri cuvântul TURISM.

Pentru PNL turismul românesc este nesemnificativ, a şi recunoscut lucrul acesta prin gura premierului Orban care a spus că industria turistică nu contează şi poate sta închisă încă două luni fără probleme. A demonstrat-o şi prin fapte: restaurantele sunt închise în timp ce sălile de jocuri de noroc sunt deschise", concluzionează Bogdan Trif.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel