Astronomii au identificat pentru prima dată o stea verde.
Astronomii au identificat pentru prima dată o stea verde, documentând o rămăşiţă stelară densă - cunoscută sub numele de "pitică albă" - care a căpătat o nuanţă spectrală de verde-gălbui (chartreuse) după ce a absorbit resturi telurice provenite de la planete care, odinioară, pluteau pe orbita ei, informează Reuters.
Culoarea stelei, dată de temperatura acesteia
Culoarea unei stele este determinată, de obicei, de temperatura acesteia: stelele mai reci pari portocalii, Soarele nostru şi stelele asemănătoare cu el apar albe, iar cele mai fierbinţi au o nuanţă de albastru pal.
Însă, în cazul unei pitice albe - nucleul rămas în urma unei stele cu masă mică sau medie, care şi-a consumat combustibilul nuclear şi şi-a expulzat straturile exterioare - situaţia este diferită. Majoritatea piticelor albe au culori asemănătoare cu cele ale altor stele, culoarea lor predominantă fiind albul. Totuşi, modificările compoziţiei lor chimice de-a lungul timpului pot face ca unele dintre ele să capete nuanţe mai rare.
"Fragmente de materie planetară au căzut pe suprafaţa sa"
Steaua de culoare verde, identificată recent şi denumită WD J1330+6435, este o pitică albă din galaxia Calea Lactee, situată la aproximativ 280 de ani-lumină de Pământ, în constelaţia Dragonului (Draco). Un an-lumină reprezintă distanţa parcursă de lumină într-un an calendaristic, adică 9,5 trilioane de kilometri.
"Am devenit pentru prima dată interesaţi de această pitică albă deoarece fragmente de materie planetară au căzut pe suprafaţa sa, îmbogăţindu-i straturile exterioare cu elemente chimice precum calciu, litiu şi, în mod special, sodiu", a declarat astrofizicianul Mark Hollands de la Universitatea Warwick din Anglia, autorul principal al studiului publicat în revista RAS Techniques and Instruments.
În cazul stelelor obişnuite, sodiul absoarbe o lungime de undă specifică din spectrul portocaliu, aceeaşi nuanţă care conferă lămpilor stradale cu sodiu culoarea lor caracteristică.
"Fenomen imposibil în cazul stelelor asemănătoare Soarelui"
"Totuşi, în cazul acestei pitice albe, densitatea este atât de mare, încât atomii de sodiu sunt bombardaţi constant de atomii de heliu din jurul lor, fapt care modifică nivelurile de energie atomică ale sodiului", a explicat Mark Hollands.
"Rezultatul final este că atomii de sodiu nu mai absorb doar o singură lungime de undă foarte îngustă din spectrul portocaliu, ei absorb lungimile de undă corespunzătoare culorilor galben, portocaliu şi, parţial, roşu. Astfel, obţinem o stea care emană o frumoasă strălucire verde-gălbuie (nuanţa chartreuse), un fenomen imposibil în cazul stelelor asemănătoare Soarelui", a adăugat el.
Descoperirea a făcut parte dintr-un proiect care a analizat culoarea piticelor albe aşa cum ar fi percepută de ochiul uman. O pitică albă are, de obicei, o masă egală cu jumătate din masa Soarelui, comprimată într-un volum comparabil cu cel al Pământului.
"Seamănă cu amestecarea culorilor pe paleta unui pictor"
"Întrucât piticele albe sunt stele extrem de dense - au aproximativ dimensiunea Pământului, dar au o masă de circa 165.000 de ori mai mare decât cea a Terrei -, chiar şi o cantitate mică de sodiu blochează o parte semnificativă din lumina portocalie emisă de stea", a explicat Boris Gansicke, astrofizician la Universitatea Warwick şi coautor al studiului.
"În cele din urmă, totul seamănă foarte mult cu amestecarea culorilor pe paleta unui pictor. Acesta porneşte de la câteva culori de bază, pe care le combină pentru a obţine orice nuanţă de care are nevoie pentru pictura sa. Dacă elimini o parte din culorile care intră în amestec, rezultatul final se va schimba", a adăugat el.
Steaua roz-somon
Cercetătorii au studiat 151 de pitice albe situate la o distanţă de aproximativ 65 de ani-lumină de Pământ, a căror culoare era, în majoritatea cazurilor, albă.
Una dintre ele a prezentat, probabil, cea mai roşiatică nuanţă întâlnită vreodată la o stea cunoscută: roz-somon. Denumită WD J1011+2845, aceasta se află la 48 de ani-lumină de Terra, în constelaţia Leul Mic (Leo Minor). De data aceasta, nu sodiul a fost cel care a modificat paleta cromatică, ci carbonul.
"În locul resturilor planetare care loveau exteriorul primei stele, în acest caz carbonul provenea din interiorul profund al stelei", a explicat Boris Gansicke.
Datele utilizate de cercetători au inclus observaţii ale spectrului luminos, provenite de la proiectul Sloan Digital Sky Survey - realizate cu ajutorul unui telescop din New Mexico -, precum şi modele spectrale ale piticelor albe, dezvoltate de aceeaşi echipă de cercetare.
Nuanţele se împart în grupuri distincte
Oamenii de ştiinţă au descoperit că nuanţele piticelor albe se împart în grupuri distincte, în funcţie de compoziţia atmosferei lor. Piticele albe bogate în carbon aveau, de obicei, o culoare roz sau violet. Cele care conţineau resturi provenite de la sisteme planetare distruse tindeau spre galben. Piticele albe cu temperaturi mai scăzute, având atmosfere compuse dintr-un amestec de hidrogen şi heliu, prezentau o nuanţă cyan sau albastru pal.
În total, acestea acopereau aproape toate culorile spectrului luminos.
Deşi WD J1330+6435 a fost primul exemplu documentat de stea verde în realitate, stelele verzi au existat în literatura şi filmele science-fiction de multă vreme, inclusiv în recentul film bazat pe benzi desenate "Supergirl".
"Acest lucru demonstrează că Universul este, uneori, la fel de bizar precum orice ar putea imagina genul science-fiction", a concluzionat Mark Hollands.
