Totul despre LEGEA ANTIFUMAT! Inițiatoarea dă explicații complete

LEGEA ANTIFUMAT. Începând de joi, în toate spaţiile publice închise care au şi destinaţie "utilizare colectivă" nu se va mai putea fuma, singurele excepţii fiind în aeroporturile internaţionale, în zonele de tranzit şi în penitenciarele de maximă siguranţă, pentru cei care sunt singuri în celulă.

"La tot ce înseamnă cafenele, baruri, restaurante care au terase sau curţi interioare, sigur că vor amenaja locuri pentru fumat. În rest, nu este permis nicăieri. Inclusiv pe casa scărilor va fi interzis, pentru că este un loc în bloc cu destinaţie colectivă şi este clar că trebuie să respecte legea. Se va putea pe balcoane, pe terase, acolo unde nu îi va putea afecta pe cei care sunt nefumători. Această lege nu este o lege împotriva fumătorilor. Nicio clipă, în tot ce a însemnat demersul acesta, de iniţiere şi dezbatere, nu am avut nici cea mai mică apreciere negativă la adresa fumătorilor. Dimpotrivă, este o lege care protejează nefumătorii, pe cei care sunt expuşi fumatului pasiv, indiferent unde sunt aceştia: la locul de muncă sau într-un spaţiu public", a declarat pentru News.ro Aurelia Cristea.

"Este o lege pentru sănătate publică, nu împotriva fumătorilor"

Aurelia Cristea mai spune că pentru cei care lucrează în restaurante şi cafenele, chiar dacă sunt fumători, era incorect să inhaleze în timpul programului fumul de ţigară.

"Dacă ne gândim la restaurante şi cafenele, şi acolo sunt persoane care trebuie să inhaleze fumul de ţigară 10 -12 ore, fără a avea altă posibilitate, pentru că nu poţi să îi recrutezi pe criterii de fumători sau nefumători. Şi chiar dacă ar fi fumători, este una să fumezi două, trei, patru ţigări în două ore şi este alta să inhalezi 500 de ţigări care se fumează acolo, într-un spaţiu închis. Aşa că, în primul rând, este o lege pentru sănătate publică, este o lege care nu ne costă bani nici de la bugetul statului, dar nu îi costă nici pe cei care sunt antreprenori, e o lege a respectului", a explicat iniţiatoarea legii.

Nu se va putea fuma nici în locurile de joacă din aer liber

Noile prevederi legale interzic fumatul şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri, dar şi la locurile de joacă pentru copii, chiar dacă acestea sunt în aer liber.

"Fumatul este interzis inclusiv în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri, şi, de asemenea, este interzis inclusiv la locurile de joacă pentru copii, atât în spaţiu public închis, cât şi în aer liber. Am introdus şi varianta «loc de joacă pentru copii în aer liber» tocmai pentru a evita posibilitatea ca asfel de gesturi să fie modele pentru copii şi pentru a descuraja în rândul copiilor intenţia de a fuma", explică Aurelia Cristea.

Taximetriştii nu vor putea fuma în timpul cursei nici dacă ar avea acordul clientului.

"Clientul care îi dă voie, nu neapărat se face părtaş la asta, dar legea este clară: nu are voie să fumeze şi nu se fumează. Faptul că fac ei o înţelegere, nu avem cum să verificăm în mod continuu şi nu acesta a fost scopul legii. Scopul legii a fost în primul rând de a proteja nefumătorii şi de a descuraja, pe cât posibil, copiii ca acest obicei al fumatului să fie un model cultural şi să fie ceva care să îşi dorească să facă", a mai arătat Cristea.

Persoanele juridice pot fi amendate cu până la 15.000 de lei, persoanele fizice, cu cel mult 500 de lei

Eventualele încălcări ale legii pot fi sesizate la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Poliţie, inclusiv la Poliţia Locală, acestea fiind autorităţile care pot să aplice sancţiunile.

Deputatul Aurelia Cristea a mai spus că şi înainte de intrarea în vigoare a legii s-a remarcat o aderenţă destul de mare în ce priveşte respectarea ei. Multe instituţii publice şi chiar locuri în care anterior nu se respecta nici vechea lege au început din timp să se pregătească pentru implementarea noilor prevederi legale în cele mai bune condiţii.

În cazul în care Legea 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun nu este respectată, persoanele juridice pot fi sancţionate cu amendă între 5.000 şi 15.000 de lei, inclusiv cu sancţiunea complementară de suspendare temporară, de închidere temporară a activităţii dacă acest lucru se repetă şi este constatat de mai multe ori. Persoanele fizice vor fi sancţionate cu amendă între 100 şi 500 de lei.

"Chiar dacă patronul sau responsabilul instituţiei/unităţii în care a ajuns îi atrage atenţia şi îi spune că este interzis fumatul, iar acesta nu se conformează, el poate fi sancţionat ca persoană fizică pentru acest lucru", a explicat deputatul Aurelia Cristea.

"Barierele au fost în primul rând de la parlamentari, obişnuiţi să fumeze pe toate holurile şi prin toate birourile"

Aurelia Cristea a precizat că exact în luna martie se împlineşte un an de când a anunţat intenţia de a iniţia un proiect de lege pentru interzicerea fumatului în spaţiile publice închise.

"Ceea ce mă bucură este că a fost o dezbatere largă în societatea românească. S-au raliat acestui demers toţi experţii din zona medicală care tratează afecţiuni ca urmare a consumului produselor din tutun. Au venit expertiza, experienţa şi datele lor statistice, pentru că ei susţin de peste zece ani această iniţiativă, dar nu au reuşit să o transpună în lege. Apoi s-a alăturat societatea civilă, care s-a reunit într-o coaliţie formată din 250 de ONG-uri, din care 150 sunt organizaţii de tineret. Tinerii au fost extrem de activi în susţinerea iniţiativei şi sunt foarte bucuroasă de asta, pentru că înseamnă că există deja o dorinţă a lor de a trăi mai sănătos şi mai cu grijă faţă de mediu şi faţă de sănătatea lor. S-au alăturat şi diverşi actori publici, începând de la sportivi, artişti, bucătari, jurnalişti", a explicat parlamentarul

Aurelia Cristea a mai spus că primul lucru pe care l-a făcut a fost să anunţe că doreşte o dezbatere publică pentru ca toţi cei care doresc să contribuie, care au argumente, opinii să contribuie la îmbunătăţirea iniţiativei sale.

După lansarea în dezbatere publică a proiectului, "barierele" au fost în primul rând de la parlamentari, apoi de la cei din industria tutunului, susţine Cristea.

"M-am dus întâi de toate către colegii mei parlamentari, ca să îi conving pe ei că o astfel de iniţiativă este necesară. M-am dus la fiecare în parte, aproape, şi iniţiativa a fost înregistrată cu 105 semnături din partea colegilor din toate grupurile politice şi asta a însemnat un demers câştigător cel puţin acolo, unde trebuia să votăm. Restul au făcut foarte bine cei din Coaliţia „Romania respiră" şi toţi ceilalţi actori. Barierele au fost în primul rând de la colegii din Parlament, obişnuiţi să fumeze pe toate holurile şi prin toate birourile. (...) Au mai fost apoi diversele bariere care s-au interpus din partea lobby-ului din industria tutunului, care a dus la amânări, la tergiversări şi la campanii media legate de micii comercianţi. Deci au fost bariere suficiente, dar cele mai grele au fost când a trebuit să îi convingi pe proprii colegi, care sunt fumători, care au această dependenţă şi care sunt obişnuiţi să fumeze peste tot, că trebuie să voteze această lege", a arătat Cristea.

Mulţi dintre parlamentari nu sunt de acord nici acum cu interzicerea fumatului în spaţiile publice închise

"Sigur că i-am supărat pe mulţi dintre ei şi chiar dacă ne salutăm, chiar dacă ne respectăm, unii îmi spun că au această supărare pentru că i-am pedepsit. Dar le spun: «Nu, voi ne pedepsiţi de ani de zile să inhalăm, iar eu de trei ani de zile asta am făcut în Parlament: am inhalat fum de ţigară peste tot, fără să vreau să fac asta». Dar mare parte dintre ei au înţeles, au acceptat şi li s-a părut că este o chestiune absolut normală şi de evoluţie a noastră, ca societate", a mai spus Aurelia Cristea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel