Tomljanovic şi Ostapenko, schimb dur de replici la Wimbledon, pe teren. "Eşti cea mai rea jucătoare din circuit" / "Oribil, n-ai niciun respect"

Unsplash
Unsplash

Jelena Ostapenko şi Alja Tomljanovic au oferit un schimb dur de replici chiar pe terenul de tenis la Wimbledon, competiţie recunoscută pentru eleganţa pe care o promovează. 

În setul trei, la 0-4, Jelena Ostapenko a solicitat intervenția fizioterapeutului, însă Ajla Tomljanovic a acuzat-o că a cerut pauza doar pentru a-i provoca ieșirea din ritm.

”Știi că minte, nu? Cu toții o știm. O oră jumate a fost bine și acum, deodată, are probleme?”, i-a spus Tomljanovic arbitrului. 

La finalul meciului, după ce Tomljanovic s-a impus, cele două au avut un schimb de replici la fileu. 

Jelena Ostapenko: ”Dacă tu crezi că m-am prefăcut, du-te și vorbește cu fizioterapeutul”.

Ajla Tomljanovic: ”Sper că ești mai bine”.

Jelena Ostapenko: ”Te comporți oribil! Oribil! N-ai niciun respect”.

Ajla Tomljanovic: ”Tu vorbești?”.”

Jelena Ostapenko: ”Ce? Ce urât, ce urât”.

Ajla Tomljanovic: ”Ești cea mai rea jucătoare din circuit”.

Cuvinte dure şi la conferinţa de presă 

”Lipsă de respect din partea ei. Dac aș fi fost la 50% din capacitate, o băteam sigur. N-are cum să spună ceva despre accidentarea mea, nu știe nimic. E lipsă de respect din partea ei, orice jucător se poate accidenta brusc. N-are cum să spună ceva cât timp nu știe nimic de la medic”, a spus Jelena Ostapenko la conferinţa de presă.

În replică, Ajla Tomljanovic a numit din nou comportamentul Jelenei Ostapenko ”rușinos”.

”Am câștigat, asta este peste orice moment dramatic care a fost pe teren. Comportamentul Jelenei e rușinos, total rușinos. Nu se comportă ca o campioană de Grand Slam”, a transmis Ajla Tomljanovic, conform Digisport.ro.

Sorana Cîrstea, eliminată de următoarea adversară a lui Tomljanovic 

Jucătoarea rămână de tenis Sorana Cîrstea (45 WTA) a fost eliminată, sâmbătă, în șaisprezecimile de finală de la turneul de tenis pe iarbă de la Wimbledon de britanica de 19 ani, Emma Răducanu (338 WTA).

Emma Răducanu s-a impus în două seturi, 6-3, 7-5, după un meci ce a durat o oră și 42 de minute.

Sorana Cîrstea a început bine primul set, reușind să se desprindă la 3-1, cu un break în game-ul 4. De aici însă, sportive din România a cedat inițiativa și a pierdut 5 game-uri la rând, Rădulescu adjudecîndu-și setul cu 3-6.

Răducanu a început bine și setul secund și a mai adăugat 3 game-uri la șirul neîntrerupt de 5, din primul set. Cîrstea a avut un moment de revenire și a reușit să egaleze la 3, în fața tinerei britanice cu origini paterne în România.

Game-ul 8 a fost unul dramatic, în care Cîrstea a salvat 5 mingi de break, reușind să câștige la a șasea minge de game, game ce a contabilizat un total de 23 de puncte jucate.

Cele două sportive și-au valorificat apoi serviciul, până la 6-6 pentru Răducanu, care a izbutit să facă break-ul și să valorifice a treia minge de meci.

Pentru prezența în turul 3, Sorana Cîrstea va fi recompensată cu 134.550 euro și 130 puncte WTA.

Răducanu o va întâlni în optimi pe australianca Ajla Tomljanovic (75 WTA), scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel