Spectacolul Iarna, în turneu la Florența

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, anunță participarea spectacolului Iarna la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Fabbrica Europa, organizat de Fundația Fabbrica Europa, în perioada 4 mai – 10 iunie 2018, la Florența.

În colaborare cu Institutul Cultural Român, producția Teatrului Nottara (regia: Mihai Măniuțiu, scenografia: Adrian Damian, coregrafia: Andrea Gavriliu, cu: Catrinel Dumitrescu, Andi Vasluianu, Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu) va avea trei reprezentații: pe 4 mai, 5 mai și 6 mai, de la ora 20.00, pe o scenă inedită, amplasată în Stazione Leopolda, Gara Leopolda.

Transformând Gara Leopolda într-un laborator scenic de cercetare și experimentare, Fabbrica Europa i-a redat orașului vechea gară, animând un vechi spațiu industrial printr-o nouă funcție culturală. În cei 24 de ani de existență, Fabbrica Europa continuă să dea viață realităților artistice naționale și internaționale, prin proiecte, producții, dezvoltare profesională și explorare culturală.

Festivalul Fabbrica Europa invită producții din Estul îndepărtat, trecând prin Orientul Mijlociu și ajungând în Europa. Spectacolele invitate reprezintă orizonturi culturale diferite, din Europa de Est, Balcani, până la cele mediteraneene, care leagă lumea arabă de tradițiile berbere pentru a ajunge în inima conceptelor filosofice din Vestul Europei.

Cea de-a 25-a aniversare a Fundației Fabbrica Europa reprezintă și un an zero, respectiv începutul unui nou suflu al creativității, derivat din esența palpitantă a vitalității, a pulsului și a sensului.

Despre „Iarna"

Spectacolul Iarna, inspirat de magistralul text al lui Jon Fosse, este un spectacol-manifest. Fiecare dintre noi, dubli, și corpul dublului nostru fantasmatic/fantomatic are tot atâta putere asupra spiritului noastru, cât și corpul nostru din carne și oase.

„Iarna e o poveste de dragoste, uneori bizară, alteori paradoxală ‒ însă mereu neliniștitoare. O poveste despre singurătate și iubire. Iarna e și povestea paralelă a unui grup de artiști reuniți în Sala Studio a de curând renăscutului Teatru Nottara, pentru a explora o modalitate experimentală de tratare a textului lui Jon Fosse. Iarna este un spectacol-instalație în care actorii, dansatorii, decorul, muzica, dramaturgia sound-designul, light-designul creează nu doar ambientul, ci însăși substanța palpabil-teatrală a poveștii de iubire. Iarna este aventura creatoare a unor artiști care, susținuți consecvent și generos de directoarea teatrului, Marinela Țepuș (precum și de toate celelalte compartimente ale instituției), au căutat să vă atragă și să vă cuprindă și pe dumneavoastră, spectatorii, în această instalație-poveste. De ce? Pentru a încerca să trăim împreună, timp de o oră, vraja unică a visului treaz." (Mihai Măniuțiu, regizor)

Regizorul Mihai Măniuțiu

Născut în 1954 la Cluj, Mihai Măniuțiu a studiat regia la clasa profesoarei Cătălina Buzoianu, absolvind IATC în 1978, iar în 2006 își ia doctoratul în teatru, cu teza Introducere în filosofia artei actorului. Este profesor la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai şi la Universitatea California Irvine, SUA. A pus în scenă spectacole care l-au consacrat ca un creator de forță al scenei, original și rafinat. A montat aproximativ o sută de producții în România, Marea Britanie, Belgia, Franța, Canada, Egipt, Austria, Ungaria, Finlanda, Iugoslavia, Brazilia. Toate, realizări teatrale de excepție. Multe dintre ele au fost premiate: Don Quijote după Cervantes, Noaptea Walpurgiei de Venedikt Etrofeev, Electra după Eschil și Euripide, Woyzeck de Georg Büchner, Experimentul Iov după Cartea lui Iov, Exact în același timp de Gellu Naum, Timon din Atena de W. Shakespeare, Richard al II-lea de W. Shakespeare, Antigona de Sofocle, Săptămâna luminată de Mihail Săulescu, Richard al III-lea de W. Shakespeare, Lecţia de Eugen Ionescu, Afară în fața ușii de W. Borchert, Cu ușile închise de J.P. Sartre, Oedip salvat de Radu Stanca.

A publicat volume de studii de teatru, proză narativă scurtă, poeme și, de-a lungul celor 40 de ani de carieră, a primit un număr impresionant de premii, printre care amintim: Premiul pentru întreaga activitate regizorală, UNITER 2014, Premiul pentru originalitate în creaţia regizorală, pentru spectacolul Lecţia de Eugen Ionescu, la Festivalul Naţional de Teatru I.L. Caragiale, ediția a III-a, 1992, Premiul Publicului, pentru spectacolul Don Quijote, după Cervantes, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, la Festivalul Internaţional de Teatru FEST(in) pe Bulevard, Teatrul Nottara, 2015, Premiul criticii UNITER pentru regie, pentru spectacolul Afară, în fața ușii de W. Borchert, 1991. Multe dintre montările lui au luat Premiul pentru Cel mai bun spectacol: Oedip salvat de Radu Stanca (Festivalul de Teatru pentru Tineret, 1977), Cu ușile închise de J.P. Sartre (Revista Tribuna, 1982), Richard al III-lea de W. Shakespeare (UNITER, 1993), Timon din Atena de W. Shakespeare (Festivalul Shakespeare de la Gdansk, 1999), Woyzeck de G. Büchner (UNITER, 2006), Noaptea Walpurgiei de Venedikt Yerofeyev (Festivalul de Dramaturgie Contemporană Braşov, 2009).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel