SONDAJ IRES PAȘTI. Credința și pregătirile românilor de Paști, în procente

Roxana Neagu / 12 apr 2015 / 11:34 Salveaza PDF Comentarii

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES a realizat un sondaj despre principiile și comportamentul românilor de Sărbătorile Pascale. 

Jumătate dintre respondenți cred că direcția în care se îndreaptă țara este una greșită, în timp ce 40% cred că direcția este bună. Oamenii sunt mai optimiști. În 2011, 80% vedeau țara în direcția greșită, și-n 2013, 69%. 

Bani de Paști

39% dintre respondenți spun că le vor ajunge banii pentru Sărbătorile Pascale. Aproape jumătate dintre cei chestionați cred că în acest an vor cheltui la fel ca și anii trecuți pentru sărbătorile pascale. 4 din 10 respondenți spun că suma alocată pentru acest an se situează între 100 și 500 de lei, iar aproape un sfert dintre cei chestionați declară că vor cheltui între 501 și 1000 de lei. 11% dintre participanții la acest studiu susțin că bugetul familiei pentru acest an se situează între 1001 și 1500 de lei. 

Religia și post

9 români din 10 se autoapreciază ca fiind religioși. Trei sferturi dintre participanții la studiu declară că obișnuiesc să meargă la biserică. 67% sunt de părere că sărbătorile pascale ar trebui să fie sărbătorite la aceeași dată atât de catolici, cât și de ortodocși. Două treimi dintre cei chestionați susțin că țin postul Paștilor: 1 din 10 respondenți reușesc să țină post întreaga perioadă, 43% spun că postesc doar câteva zile (miercuri și/sau vineri), iar 12% postesc în Vinerea Mare. O treime dintre cei chestionați nu obișnuiesc să postească. 

Lumina Sfântă

80% dintre participanții la acest studiu spun că obișnuiesc să participe la slujba de Înviere. Trei sferturi dintre aceștia susțin că vor merge și în acest an la slujba de Înviere. Cât privește slujba din Duminica de Paști, 61% spun că obișnuiesc să participe. 8 din 10 respondenți declară că vor merge în acest an să ia paști.

1 din 10 români respondenți nu cunoaște semnificația

Aproape toți cei chestionați spun să sărbătoresc Paștile, însă unul din 10 respondenți nu cunosc semnificația acestei sărbători. În timp ce 82% spun că de Paști se sărbătorește învierea lui Hristos, 7% cred că sărbătorim nașterea lui Isus Hristos, 3% dau alt răspuns, iar 4% nu știu sau nu își amintesc.

Concediu de Paști

Un sfert dintre români au concediu de Paști în acest an (26%). 82% spun că vor sta acasă de Paști și doar 4% spun că vor pleca într-o excursie. 1 din 10 respondenți vor sta acasă, dar vor merge și în vizite. Peste 60% dintre cei chestionați vor primi musafiri în zilele de Paști. Printre cei primiți în vizită se află membri ai familiei (51%), rude (32%), prieteni apropiați (27%).

55% dintre respondenți spun că în acest an vor cumpăra cadouri de Paști pentru cei dragi. 44% nu vor face acest lucru. Jumătate dintre respondenți susțin că, uneori, de sărbători obișnuiesc să ajute persoane nevoiașe sau să doneze bani. 29% spun că fac aceste gesturi de fiecare dată. 66% declară că intenționează să facă acte caritabile și în acest an, cu ocazia sărbătorilor pascale.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23