Procurorul, cândva un fel e Messia pentru o parte a politicii - cea bună - a ajuns, în zilele noastre, de când a trecut strada, ceva ”rău intenționat, trimis de alții să execute ordine”.
Jurnalista Diana Tache scrie, într-un editorial publicat pe ”Sursa zilei”, despre cum s-a transformat procurorul în funcție de tabere, Putere și anchete. Strigările de altădată, precum ”Cine nu sare ia condamnare” sau ”DNA să vină să vă ia” nu mai sunt la fel de plăcute pentru tabăra văzută cu ochi buni de Europa, odată ce unii dintre ei au devenit parte din dosar - pârâți.
”(...) Și așa s-a născut una dintre cele mai comode religii politice românești: credința necondiționată în procuror, cu condiția esențială ca procurorul să bată la ușa celuilalt.
Doar că viața are un umor prost. Uneori, procurorul ajunge chiar la cei care l-au aplaudat cel mai tare când îi ancheta pe ceilalți.
Moment în care se produce miracolul: procurorul nu mai e chiar așa de procuror, e unealtă; nu mai e independent, e trimis de unii; nu mai e competent, e rău intenționat; iar instituția care ieri „își făcea treaba” astăzi, evident, „execută ordine”” scrie jurnalista.
Diana Tache amintește de ”niște sloganuri” care astăzi au un gust amar, s-au stricat în timp: ”Numai că prin sertare au rămas niște sloganuri, iar astea au prostul obicei să nu îmbătrânească odată cu interesul politic: “DNA să vină să vă ia!” Sigur. Dar pe cine? „Fără penali în funcții publice!” Perfect. Aplicăm?”.
Citește editorialul complet AICI.
