EXCLUSIV  Situație nepotrivită la IGPR. Ciocan: Este o impolitețe să te prezinți așa

Comisarul șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice din Poliţia Română, a vorbit despre un caz stânjenitor care a avut loc la o conferință de presă a Inspectoratului General al Poliției Române.

Într-un interviu exclusiv pentru DC News, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice din Poliţia Română, Christian Ciocan, a comentat o situație nepotrivită care a avut loc la o conferință de presă a Inspectoratului General al Poliției Române:

„A fost o conferință de presă la Inspectoratul General al Poliției Române pe care au taxat-o toți. Au spus că e nepotrivit ca o domnișoară, îmbrăcată într-o vestă de protecție pe care scria SCCO (de la Combaterea Criminalității Organizate), să apară să spună niște lucruri la televizor.

Am discutat acum cu președintele Federației, iar noi respingem această formă de comunicare. În România, comunicarea se face în baza Legii 544/2001 privind liberul acces al cetățenilor la informațiile de interes public, iar fiecare minister în parte sau autoritate publică este obligată să-și emită propriile regulamente de organizare și funcționare“, apreciază Christian Ciocan.

Comunicarea nu se face după ureche

„Noi nu facem comunicare după ureche, deoarece există mai multe situații. De exemplu, atunci când managementul este performant, dar comunicarea e slabă, organizația e percepută ca fiind falimentară. Ca Federație, noi spunem respectați regulile comunicării, performați în comunicare și, mai mult decât atât, Federația pune la dispoziția ministrului de Interne, inspectoratelor generale de armă, Poliției, Pompierilor, tuturor celorlalte structuri, capacități în domeniul comunicării recunoscute în Europa și în lume. Degeaba vrea domnul ministru Bode să facă lucruri bune dacă ele sunt receptate prost și, uneori, asistăm și la situația colportării. Nu vreau să spun că în mod intenționat, ci pe fondul unei comunicări neprofesioniste.

Așa cum au remarcat și jurnaliștii, așa spunem și noi. Nu se justifică, este o impolitețe să te prezinți în fața camerelor video și în fața jurnaliștilor cu spatele pentru că, dacă lucrezi sub acoperire, nu în felul acesta îți protejezi identitatea. În primul rând nu apari la televizor sub nicio formă. Orice altă intenție de a da o greutate sau a sensibiliza interesul prin această imagine cu spatele este cu totul nepotrivită.

Comunicarea este extrem de importantă și nu toți cei care au gură trebuie să vorbească, dimpotrivă. Federația reafirmă aceste lucruri, pentru că la început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul și prin el toate s-au făcut“, a conchis Christian Ciocan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel