Situație șocantă în Parlament! Deputații au rămas fără bile de vot

Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a declarat miercuri că este necesară achiziționarea noui set de bile pentru votul secret, deoarece din setul existent lipsesc 22 de perechi.

'A fost o sesizare din partea secretarului general că la ultimul vot cu bile, când s-au primit patru bile pentru exercitarea a două voturi (votul pentru ridicarea imunităţii Elenei Udrea - n.r.), în momentul în care s-a făcut contabilizarea bilelor, după vot, s-a constatat că lipsesc 22 de perechi de bile albe şi negre. Deci, se presupune că 22 de persoane au primit câte patru bile, dar şi-au exercitat dreptul de vot numai cu două bile, iar două le-au păstrat. Întrucât există riscul ca o sigură pereche de bile să poată determina un vot într-o situaţie specială, la o moţiune de cenzură, la un alt vot apropiat, s-a stabilit ca secretarul general să ia măsuri pentru realizarea unui set de bile, pe mărimi diferite, pentru ca bilele folosite până acum să nu se mai utilizeze', a spus Mircovici, la finalul şedinţei Biroului permanent.

El a adăugat că lipsa bilelor nu a influenţat cu nimic votul în cazul Elenei Udrea, pentru că nu se ştie de când lipsesc acele bile.

'Poţi să vii de acasă cu nişte bile şi există varianta în care pot să apară mai multe voturi decât numărul de oameni care au votat şi nu ai cum să spui care sunt valabile şi care nu. De aceea, este nevoie de alt set de bile. După acel vot în cazul doamnei Udrea, după ce s-au contabilizat, s-au verificat bilele, la terminare s-a constatat lipsa a 22 de perechi. Acest lucru e posibil să se fi întâmplat şi de-a lungul timpului, noi nu ştim, pentru că până atunci nu s-au inventariat bilele', a menţionat Mircovici. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel