Simona Halep pune condiţii pentru a participa la Australian Open

Simona Halep foto Agerpres
Simona Halep foto Agerpres

Simona Halep a revenit în România după înfrângerea de la Roland Garros şi a anunţat în ce condiţii va merge la Australian Open. 

”Nu va urma nimic, va fi o pauză, voi sta acasă. Cum nu am plecat nicăieri în pandemie, dar nici după aceea, voi sta și acum acasă. Mă voi duce și la Constanța, ca să-mi văd nepoțica”, a declarat Halep, conform Digisport.ro. 

Față de alți ani, Simo are o altă atitudine după astfel de eșecuri. Halep a ratat o șansă mare de a-și mai trece un Grand Slam în palmares, dar și de a reveni pe primul loc în ierarhia WTA.

”Da, am o atitudine mai relaxată pentru că au fost atâția ani, am mai trecut prin astfel de momente, chiar mai grele, am învățat să gestionez mai bine și nu las astfel de momente să mă consume mai mult decât trebuie”, a mai spus Simona.

Simona Halep a explicat că se gândește la Australian Open

Într-un final, Halep a explicat și condițiile în care se va prezenta la următorul Grand Slam, cel de la Australian Open 2021.

”Mă bucur că s-a jucat cu spectatori, și sper să se revină cât mai repede la normal. Au fost patru-cinci săptămâni în care nu am ieșit deloc din hotel, așa că o să fac plimbări mai lungi, pentru că am simțit o apăsare mentală. Am citit mult în perioada asta.

Da, mă gândesc la Australian Open, în condiții normale. Dacă mă simt comod și bine, mă voi duce cu siguranță”, a mai spus Halep.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel