Simona Halep, în picaj în clasamentul WTA după retragerea de la Wimbledon

Twitter Simona Halep
Twitter Simona Halep

Simona Halep este în cădere în clasamentul WTA, după ce s-a retras de la ultimele turnee din cauza unei accidentări la gambă. 

Simona Halep, dublă campioană de Grand Slam, a picat 5 locuri în clasamentul live, de pe poziția a 3-a, până pe 8 WTA! Constănțeanca a fost întrecută de Iga Swiatek (Polonia, locul 7), care a atins un nou maxim al carierei, Elina Svitolina (Ucraina, locul 6), Bianca Andreescu (Canada, locul 5), Sofia Kenin (SUA, locul 4) și Aryna Sabalenka (Belarus, locul 3). Pe primele două poziții se mențin Ashleigh Barty (Australia, locul 1), respectiv Naomi Osaka (Japonia, locul 2).

Halep a rămas cu 4.330 de puncte în visterie după ce a declarat forfait pentru turneul de la Wimbledon, iar sportiva noastră poate părăsi elita tenisului feminin! Simonei îi suflă în ceafă mai multe rivale: Garbine Muguruza (Spania, 4.105 p), Belinda Bencic (Elveția, 4.085 p),dar și Victoria Azarenka (Belarus, 3.785 p). Simona Halep a fost lider mondial în sezoanele 2017 și 2018, ea pătrunzând pentru prima oară în Top 10 WTA pe 26 ianuarie 2014. Simona traversează o perioadă tristă, în condițiile în care s-a retras și de la Jocurile Olimpice, din cauza accidentării la gamba stângă, scrie prosport.

Halep s-a retras de la Wimbledon, din cauza accidentării 

„Cu tristeţe anunţ că mă retrag de la această ediţie a turneului de la Wimbledon din cauză că nu m-am putut recupera complet după accidentarea la gambă.”, a scris Simona Halep, pe pagina sa de Instagram.

Sportiva a precizat că era entuziasmată să revină la Wimbledon, ca deţinătoare a trofeului.

„Am dat totul pentru a putea juca la Wimbledon. Acum doi ani am trăit momente speciale aici. Eram entuziasmată şi onorată să revin pe teren ca deţinătoare a trofeului. Din păcate, corpul meu nu a cooperat şi trebuie să amân revenirea la Wimbledon pentru anul viitor”, a mai scris Halep.

Simona Halep ratează, astfel, al treilea turneu la rând, după French Open şi Bad Homburg. Ediţia din acest an de la Wimbledon este programată în perioada 28 iunie – 11 iulie.

VEZI Simona Halep NU participă la Jocurile Olimpice

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel