Schimbare importantă cu depunerea declarației de beneficiar real

Claudiu Năsui a anunțat că depunerea declarației de beneficiar real a fost simplificată.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat, marți, 20 iulie, că depunerea declarației de beneficiar real a fost simplificată și că, de anul viitor, aceasta va trebui depusă doar în cazul în care au loc schimbări, nu în fiecare an.

Ministrul Claudiu Năsui susține că declarația de beneficiar real a fost reintrodusă anul acesta: „Din păcate, Uniunea Europeană solicită ca anul acesta companiile românești să depună declarația de beneficiar real, astfel încât registrul central să fie complet”.

Claduiu Năsui anunță că, după depunerea acestei declarații anul acesta, de anul viitor se va reveni la sistemul mai simplu: se va depune declarația doar când au loc schimbări, nu în fiecare an.

Ministrul Economiei, despre simplificarea declarației

„Noua declarație are doar o pagină și jumătate, este mai ușor de completat și nu trebuie însoțită de alte cereri, cum ar fi cererea pentru depunerea declarației de beneficiar real. Ea poate fi depusă fie în persoană, fie trimisă prin poștă, sau e-mail cu semnătură electronică până pe 1 octombrie”, a anunțat ministrul Claudiu Năsui.

De asemenea, acesta susține că, după ce România își va îndeplini obligația față de Comisia Europeană de a avea registrul completat, va putea fi eliminată definitiv declarația anuală.

„Acest lucru s-ar fi întâmplat deja, dacă birocrația ar fi fost mai simplă. Este foarte important felul în care se implementează o directivă de la bun început. O birocrație sufocantă face mai grea respectarea obligațiilor și de către contribuabili, și de către statul român. Vom continua discuțiile cu Uniunea Europeană pentru alte simplificări suplimentare, și vom continua să ușurăm povara mult prea mare asupra mediului privat”, a mai precizat ministrul Claudiu Năsui.

VEZI ȘI: 1.000 de medicamente esențiale, decontate 100%. Lista celor 150 de substanțe active poate fi consultată aici

VEZI ȘI: PROTEST vaccinare Covid-19. De ce ar trebui ca Olivia Steer și Diana Șoșoacă să meargă la Nucu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel